Senatorul Akos-Daniel Mora a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, lansarea oficială a proiectului „Festivalul Hameiului din Transilvania” (Transylvania Hop Fest). ,,În această perioadă marcăm 500 de ani de tradiție a cultivării hameiului în Transilvania. Festivalul Hameiului vrea să se transforme într-o tradiție care să conserve acest brand ce datează de jumătate de mileniu în această zonă. Vrem să apărăm infrastructura existentă a cultivării hameiului, și să promovăm această parte a agriculturii care ar putea să dezvolte foarte mult zona Sighișoara și de ce nu întreaga Transilvanie”, a declarat senatorul Akos-Daniel Mora.
Festivalul Hameiului din Transilvania se dorește a fi adevăratul ,,Oktoberfest” al României, datorită poziționării sale în Sighișoara, o importantă zonă turistică din Europa și de ce nu la nivel mondial. ,,Având în vedere programul artistic, partenerii existenți, promovarea pe care o facem, sperăm să aducem la Sighișoara aproximativ 30-40 mii de turiști care să viziteze orașul, să-i cunoască tradițiile și să se bucure de spectacolul oferit”, a mai adăugat senatorul mureșean.
Pe plan artistic, unul dintre coordonatori va fi cunoscutul interpret de muzică folk Ducu Bertzi. ,,Programul artistic a fost gândit pe două părți: în cetatea medievală va fi o scenă cu muzică folk, gen muzical care trebuie să revină în Cetate, pentru un public drag mie. Îi vom asculta pe Nicu Alifantis, Ana Maria, Adrian ,,Puiu” Ivanițchi, Byron, Fără Zahăr, subsemnatul și mulți tineri artiști dornici de promovare. Scena de jos va fi dedicată muzicii rock, unde formații în vogă ale momentului vor da spectacole pentru publicul mai tânăr: Rezident Ex, Alternosfera, Luna Amară, Grimus, Rotilos, formații și interpreți locali. În plus vrem să facem audiții cu tineri care vor să se afirme pe plan muzical și care vor avea ocazia să cânte pe scena festivalului”, a explicat artistul.
Sponsorul principal al evenimentului este Silva, iar directorul festivalului este Marius Ichim, arhitectul inițial al festivalurilor de pe „Valea Mureşului„ și „Valea Gurghiului”, şi care în aceasta vară, a coordonat cu succes şi ,,Festivalul judeţean al Copiilor” de la Daneş.
Festivalul Hameiului, lansat oficial
Category: Stirile Punctul