Universitatea de Arte din Târgu Mureş organizează a șasea ediție a Festivalului Internațional Studio – Întâlnirea Școlilor de Teatru. Deși nu a fost posibilă organizarea în condițiile cu care v-am obișnuit până acum, Universitatea de Arte din Târgu Mureș a decis să nu renunțe la tradiționalul festival de Teatru universitar pe care îl organizează anual, la finalul lunii noiembrie. Astfel, ediția din acest an se va desfășura exclusive online.
În toată luna noiembrie 2020, vor avea loc online difuzări ale spectacolelor celor 14 universităţi de teatru din ţară şi din Europa, invitate la această ediție: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (Bucureşti), Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (Chişinău – Republica Moldova), Universitatea “Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca), Universitatea de Arte “George Enescu” (Iaşi), Universitatea din Craiova (Craiova), Universitatea „Lucian Blaga” (Sibiu), Universitatea Națională de Teatru, Film și Televiziune ”I. K. Karpenko-Kary” – Kiev (Ucraina), Academia de Arte din Novi-Sad (Serbia), Universitatea de Arte din Belgrad (Serbia), Universitatea din Kaposvár (Ungaria), Performing Arts Studio Scotland din Edinburgh (Scoția), Academia internațională de arte performative din Versailles (Franța), Institutul national de artă din Novosibirsk (Rusia) și Universitatea de Arte din Târgu Mureș (România).
Spectacolele se vor difuza pe paginile de facebook ale universității: facebook.com/studiofestival.ms, facebook.com/uatmures, facebook.com/teatrustudio.
De asemenea, în perioada 23-29 noiembrie 2020 vor avea loc 22 de workshopuri online susținute de personalități din domeniu, precum: Declan Donnellan, Carlo Bosso, Gigi Căciuleanu, Elena Serra, Julien Javions, Florin Kevorkian, Jakob Wehrmann, Istvan Simon, Aleksandar Ivanovski, Stefano Perocco, Lenard Petit, Sergei Tcherkassi, John Lewandowski, Rajiv Joseph, Irina Niculescu, Szabolcs Kisspal, Adela Moldovan, Gelu Badea, Cristi Niculescu, Dan Basu, Lucian Matei și Constantin Tovarnițchi.
Pe lângă spectacole și workshopuri, ediția din acest an a Festivalului Internațional Studio va avea parte și de 2 conferințe online susținute de Radu Jude și Raluca Rădulescu, lansări ale cărților Angelei Precup și Irina Ionescu și un spectacol de video-mapping live pe clădirea Teatrului Studio 2.1.
Vă aşteptăm cu drag să ne vizionați,
Cristian Bojan
PR & Marketing
Universitatea de Arte din Târgu Mureș
Festival STUDIO 2020 – Program
Vineri, 6.11.2020
7pm – ”Zeghea noastră cea de toate zilele” – Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Română
Sâmbătă, 7.11.2020
7pm – ”Foc”, ”RICHard III” & ”Out of the blue” – Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” – Iași
Joi, 12.11.2020
7pm – ”Lazalom” – Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Maghiară
Vineri, 13.11.2020
7pm – ”Îmi place Sushi” – Reactor de creație și experiment – Cluj Napoca – specatcol invitat
Sâmbătă, 14.11.2020
7pm – ” Medeea” – Babes-Bolyai University – Cluj-Napoca
8pm – ”Jocuri în curtea din spate” – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” – BUCUREȘTI
Joi, 19.11.2020
7pm – ”Fiere” – Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Română
Vineri, 20.11.2020,
7pm – ”Ana” – Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” – Iași
9pm – ”Alb și Negru” – Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” – Iași
Sâmbătă, 21.11.2020
7pm – ” Piazzeta Opereta” – Universitatea de Vest – Timișoara
9pm – ”Spectacol coregarfic” – Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Maghiară
Luni, 23.11.2020
7pm – ”Alone time” – Performing Arts Studio Scotland – EDINBURGH
9pm – ”Lazalom” – Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Maghiară
Marți, 24.11.2020
3pm – 5pm – Conferință susținută de Irina Niculescu – An exploration of contemporary puppet theater and its challenges
4pm – 6pm – Conferință susținută de Radu Jude – RO
7pm – ”Pan-demon” – Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” – Iași
9pm – ”Mary Poppins” – Universitatea Națională de Teatru, Film și Televiziune ”I. K. Karpenko-Kary” – Kiev
Miercuri, 25.11.2020
7pm – ”Night before court” & ”Circus of textures and objects” – STATE THEATRE INSTITUTE – NOVOSIBIRSK
9pm – ”Haimón levele” – Academia de arte din Novi Sad
Joi, 26.11.2020
7pm – ” Kurt Weill songs ” – Universitatea din KAPOSVÁR
9pm – ”Bullied” – Universitatea din CRAIOVA
Vineri, 27.11.2020
7pm – ” Lo spirito” – Universitatea ”LUCIAN BLAGA” din SIBIU
9pm – ”The Seagull” – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice – CHIȘINĂU
Sâmbătă, 28.11.2020
11am – Masă rotundă ”Din turnul de fildeș în praful scenei. Teatrologia de la teorie la practică.” – cu Raluca Rădulescu – RO
12pm – 1pm – Lansări de carte (Angela Precup, Irina Ionescu) – RO
5pm – ”Caucasian Chalk Circle” – Universitatea de Arte din Belgrad
7pm – ”Equus” – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” – BUCUREȘTI
10pm – Seară de scurt-metraje – Universitatea de Arte din Târgu Mureș – Facultatea de Arte în Limba Maghiară
Sunday, 22.11.2020
11am – ”Reasons to be pretty” – Spectacol-lectură – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” – BUCUREȘTI
7pm – ”Commedia dell’Arte” – Academia internațională de arte performative – Versailles
8pm – Video – mapping LIVE show