Casa de Cultură a Studenților din Târgu Mureș vă invită la FESTIVAL!
Luna noiembrie, ne va aduce cea de-a XX-a ediție a celui mai mare festival studențesc umoristic din țară și anume „FESTIVALUL NAȚIONAL STUDENȚESC DE SATIRĂ ȘI UMOR”. Experienţa acumulată pe parcursul desfășurării celorlalte ediții, ne face să credem că şi această ediţie se va bucura de un real succes.
Participarea la această ediţie se anunță a fi numeroasă, așteptăm un număr de peste 70 de studenţi din toată țara.
Festivalul cuprinde două secţiuni: una de interpretare şi una de creaţie. Avem un juriu de excepţie, iar în cadrul galei, după ce se vor acorda premii câştigătorilor, publicul va fi amuzat de invitatul special al festivalului, Bobi Dumitraș.
Concursul va avea loc vineri, 15 noiembrie 2019, orele 18:00, la Sala de spectacole a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”
Spectacolul de Gală va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2019, orele 18:00, la Sala de spectacole a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”.
Intrarea este Liberă!
Vă așteptăm să râdeți cu noi!