Ieri, 4 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Naționale a României, la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă Mureș a avut loc festivitatea de avansare în gradul militar următor.
Pentru merite deosebite, 3 subofiţeri şi 3 ofiţeri, între care și comandantul unității colonel Bitere Ionuț, au fost înaintați în gradul următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim.
Comanda unității a mulțumit celor recompensați, dar și celorlalți jandarmi, pentru devotamentul şi efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, urându-le cât mai multe realizări profesionale în activitatea pe care o desfășoară.
De asemenea, în cadrul aceleași ceremonii, au fost prezentați cei 30 absolvenţi ai Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni și Drăgășani care au ales să-și facă debutul în meseria de jandarm la Gruparea de Jandarmi Mobilă Mureș.
Adjunctul Grupării de Jandarmi Mobilă Mureș le-a prezentat noilor colegi istoricul, misiunile şi activităţile unităţii i-a încurajat să aibă se implice activ în toate activitățile destinate siguranței cetățenilor.
În perioada următoare, noii colegii vor urma, sub directa coordonare a tutorilor profesionali, un program de pregătire pe parcursul căruia vor cunoaşte specificul activităţilor şi misiunilor ce revin grupării în zona de competenţă, concomitent cu executarea misiunilor de ordine publică.
De asemenea, va fi pus un accent deosebit pe modul de comunicare în relaţia cu cetăţenii pe timpul misiunilor și pe solicitutidea în rezolvarea solicitărilor acestora.
Bun venit în echipa noastră și succes în frumoasa carieră militară!