Filmul unui mare retailer, despre flora și fauna României, realizat cu ocazia Centenarului, “România neîmblânzită”, va putea fi folosit ca material didactic în școlile mureșene, reiese dintr-o adresă a Inspectoratului Școlar Județean Mureș către toate unitățile de învățământ din județ.
Potrivit sursei citate, filmul este pus la dispoziție în mod gratuit, reprezentanții unităților de învățământ din județ interesați putând să îl solicite și să ridice DVD-urile pe care apare de la sediul ISJ Mureș, singurele condiții fiind ca proiecțiile să aibă loc exclusiv în cadrul “Săptămânii altfel” în anul școlar 2018-2019 și în semestrul I din 2019-2020.
DVD-urile nu vor fi returnate și se pot programa un număr nelimitat de proiecții, astfel ca majoritatea elevilor să poată vedea filmul respectiv.
Vizionarea filmului ar urma să fie însoțită de discuții, după proiecții, care să rezume principalele noțiuni de geografie și biologie din film, în funcție de vârsta copiilor, să transmită mesaje legate de ecologie și protecția mediului, să insiste pe întărirea comportamentelor civice prin conștientizarea rolului fiecăruia dintre noi în procesul de dezvoltare durabilă, precum și să identifice valorile artistice ale producției cinematografice în cauză, mai reiese din adresă.