Tinerii din programul educațional „It Takes Courage 2.0” al Fundației Veritas, care se desfășoară la Casa de pe Stâncă, au terminat cu succes un proiect comunitar.
Viziunea pentru acest program este „să fiu un exemplu pozitiv la școală, acasă, cu prietenii și în comunitate”.
Punând acestă viziune în practică, tinerii au inițiat „Proiectul Baby”.
Scopul proiectului a fost de a sprijini mame cu copii nou-născuți din zone defavorizate prin dăruirea unor pachete. Pentru a strange fonduri și donații, tinerii au prezentat proiectul în școli, biserici, la rude…etc.
Au fost donați suficienți bani pentru a cumpăra 16 pachete!
Tinerii sau ocupat de cumpărarea și pregătirea pachetelor și organizarea acestora pe vârstă/mărime și gen.
Dumincă, 10 iunie, a fost ziua în care tinerii au petrecut o zi în satul Șoard pentru a duce pachetele la familii.
În timp ce unii tineri livrau pachetele, ceilalți au făcut curățenie în grădinița în care câteva camera au fost zugravite de grupul ITC anul trecut. Bebelușii care au primit pachete sunt frați sau surori a copiilor din gradiniță.
Tinerii au pus în practică abilitățile și trăsăturile de caracter învățate în primul an în programul It Takes Courage, și în prima parte a programului It Takes Courage 2.0.
Cristina Vancea, sursa Fundația Veritas