Statul va aloca în acest an 36,7 milioane de lei pentru mai multe obiective de investiţii în cadrul Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobată o Hotărâre prin care se aprobă obiectivele etapei a XX-a 2019 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024 şi se stabilesc fondurile necesare ce se asigură de la bugetul de stat.
„Pentru finanţarea acestor investiţii se alocă suma de 36.700.000 lei credite de angajament, din care credite bugetare în valoare de 29.600.000 lei”, precizează MADR.
Astfel, vor fi finanţate studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări pentru Centrul Zonal de Coordonare Moldova – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi cu grupurile din structură şi Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, Centrul Zonal de Coordonare Transilvania – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş, Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş, Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia, Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Maramureş. De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru Cercetarea ştiinţifică, Dezvoltarea Tehnică şi Tehnologii de Intervenţii Active în Atmosferă.
„Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă cu modificările şi completările ulterioare. Reamintim că se urmăreşte extinderea la nivelul întregii ţări a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor pentru a asigura protecţia populaţiei şi a economiei împotriva efectelor şi pagubelor provocate de căderile de grindină şi a secetei severe”, se mai arată în comunicatul citat.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi, într- intervenţie telefonică la România TV, că anul viitor România va avea un program de investiţii pentru extinderea sistemului antigrindină din Teleorman până în Dobrogea, iar judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie.
„Va funcţiona şi în Bărăgan (sistemul de protecţie antigrindină n.r.). Dacă din 2004 până în 2017 doar şapte puncte de lansare au fost realizate în ţară, noi, accelerând, văzând, ştiind, cunoscând şi înţelegând aceste fenomene, în 2017 şi 2018 am realizat 60 de puncte de lansare şi vom lansa şi anul acesta 65. În Băragan este o altă abordare, într-un program de investiţii, unde, de anul viitor, din Teleorman până în Dobrogea, înţelegând judeţele acestea limitrofe Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie”, a precizat Daea, într-o intervenţie telefonică la România TV.
La finele săptămânii trecute, Ministerul Agriculturii anunţa că Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) a lansat 123 de rachete în prin două unităţi din zona Moldovei, iar în acele zone nu au fost raportate căderi de grindină pe teritoriul protejat.
În ceea ce priveşte tornada care s-a produs în data de 30 aprilie, Petre Daea preciza pentru AGERPRES că, deşi sistemul antigrindină a funcţionat la acea dată, fiind lansate 16 rachete la nivel naţional, fenomenul meteo extrem s-a produs la o înălţime mult mai mare decât ar fi putut acţiona rachetele antigrindină.
Din caza acestui fenomen, aproximativ 50 de hectare dintr-o plantaţie viticolă din zona Urlaţi, judeţul Prahova, a fost distrusă, iar producţia acestui an a fost compromisă.
Potrivit ministrului Agriculturii, suprafaţa agricolă afectată de fenomenele meteo extreme din ultima perioadă este undeva sub 7.000 de hectare la nivelul ţării. AGERPRES