Startup-urile IT românești pot obține finanțări de până la 100.000 de euro pentru a dezvolta afaceri în domenii ca securitatea cibernetică și tehnologiile financiare, într-un accelerator de afaceri focalizat pe Europa Centrală și de Est, în care s-au implicat și mentori români de-a lungul timpului.
Înscrierile în programul Wise Guys Fintech 4 se fac AICI, până pe 28 august 2020.
În plus, cei care se înscriu în programul de accelerare până pe 15 iunie au șansa să participe la un modul online de pre-accelerare, care acoperă teme ca: bazele construcției de business, reglementările europene PSD2 , open banking, licențiere și alte teme legate de domeniul fintech.
Se caută startup-uri IT care activează în domenii financiare, ca:
- Fintech (tehnologii financiare),
- PropTech (tehnologii în domeniul imobiliarelor),
- InsurTech (tehnologii în domeniul asigurărilor),
- RegTech (tehnologii în domeniul proceselor de reglementare),
- analytics (analiză de date),
- cybersecurity,
- orice alte soluții fintech pentru susțunerea economiei în perioada pandemiei de coronavirus COVID-19 sau post-pandemie.
Condiții de eligibilitate și finanțările oferite
Vor fi acceptate în program 2 mari categorii de firme:
– Startup-uri care au un MVP (produs minim viabil) dar care nu au încă venituri mai mari de 5.000 de euro pe lună. Acestea vor putea obține investiții de maximum 55.000 de euro, în schimbul a 9% din afacere.
-Startup-uri care au deja venituri recurente de peste 5.000 de euro pe lună. Acestea vor putea obține investiții de maximum 100.000 de euro în schimbul a 9% din afacere, în cadrul acceleratorului Wise Guys Fintech 4.
Firmele admise în acceleratorul de afaceri vor participa la un program de accelerare de 5 luni, care se va derula online, dar și la fața locului, la Vilnius, Lituania, începând din octombrie 2020.
Ulterior, în funcție de tracțiunea pe care o vor avea, startup-urile câștigătoare vor putea să mai obțină investiții de până la 250.000 de euro.
Sursa: Startupcafe.ro