Companiile specializate în producția de materiale de construcții, cele din domeniul reciclării, procesatorii de carne sau clinicile medicale sunt eligibile pentru a primi până la 50% finanțare nerambursabilă prin intermediul HG 807/2014, Schemă de ajutor de stat ce susține investițiile.
Programul de finanțare a fost extins până la 31.12.2023, iar investițiile se pot implementa până la sfârșitul anului 2028.
În ciuda unui an dificil, marcat de criza COVID, care a afectat majoritatea industriilor, sectorul construcțiilor a înregistrat o creștere de circa 20% în primele 10 luni ale anului 2020, potrivit datelor INS, estimările specialiștilor din piață fiind că domeniul construcțiilor se vă menține pe un trend ascendent și în acest an.
“Vedem un apetit foarte ridicat pentru finanțare al companiilor care activează în sectorul de producție materiale de construcții, în special din partea companiilor specializate în producția de beton, mixturi asfaltice, agregate sau prefabricate. Fie că este vorba de locații noi, unități noi de producție sau de extinderea capacității de producție, companiile au în 2021 nevoie de finanțare și, în contextul generat de pandemie, acestea își gestionează mult mai atent resursele, analizând opțiunile de finanțare prin fonduri europene sau ajutoare de stat”, a declarat Roxana Mircea, partener in cadrul REI Finance Advisors, companie de consultanță specializată în atragerea de finanțări nerambursabile.
HG 807/2014, singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment
Schema reglementată de HG 807/2014 este singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment, pe care există sesiune deschisă și se pot depune proiecte în mod continuu până la 31.12.2023 și care se pot implementa gradual, până la 31.12.2028 . Achizițiile pot fi demarate și imediat după ce s-a depus planul de afaceri la Minister și s-a derulat procedura de achiziție. Nu este nevoie să se aștepte emiterea Acordului încă 3-4 luni, decât dacă beneficiarul dorește acest lucru.
Schema acordă 10% finanțare nerambursabilă pentru proiectele implementate în București, 35% – Ilfov și Vestul țării (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș) și 50% finanțare nerambursabilă în restul județelor țării.
Eligibile pentru finanțare sunt atât startup-uri, deținute de acționari care nu mai sunt implicați în alte companii ce activează în același domeniu, IMM sau companii mari, cu mii de angajați. Condiție ar fi ca aplicanții să fi înregistrat profit în cel puțin unul din ultimii 3 ani de activitate.
Pe lista cheltuielilor eligibile se numără investițiile noi, construirea de clădiri de la 0, extinderea clădirilor existente sau o simpla achiziție de echipamente care să conducă la diversificarea produselor societății, creșterea capacității sau schimbarea fluxului tehnologic. Nu este posibilă renovarea de clădiri sau achiziția de clădiri deja existente.
”Un interes crescut pentru schema reglementată de HG 807/2014 am observat și din partea companiilor cu activitate în zona de reciclare deșeuri, a celor din industria de procesare a cărnii, cât și a clinicilor medicale – companii cu care purtăm discuții avansate și care analizează cu interes această linie de finanțare, ce vizează investiții în dezvoltare, prin accesarea de fonduri nerambursabile. Acestea nu sunt însă singurele domenii care se califică pentru a obține finanțarea dorită, iar condițiile de acordare au devenit mai relaxate, astfel că pragul minim al investiției este de 1 milion euro, iar grantul maxim oferit se ridică la 37,5 milioane euro”, a adăugat Roxana Mircea, precizând că la momentul depunerii proiectului societatea nu trebuie să facă dovada cofinanțării, ci doar în 6 luni de la emiterea Acordului de finanțare este necesar să o prezinte – fie din surse proprii (profit nerepartizat), fie atrase (împrumuturi bancare).
O alta măsură de relaxare a acordării finanțării prin HG 807/2014 este aceea că nu mai este necesară prezentarea dovezii deținerii terenului sau a terenului liber de sarcini la momentul depunerii proiectului, ci tot doar în 6 luni de la emiterea Acordului de finanțare.
La depunerea proiectului este nevoie de un deviz general și de devize pe obiect conform HG 907/2016, respectiv de prezentarea unei analize de piață privind cererea pe următorii 7-10 ani pe segmentul de piață pe care activează compania.
Societatea beneficiară de ajutor de stat își asumă menținerea mediei angajaților din ultimele 12 luni și plata de taxe și impozite, strict pe noul proiect de investiții, nu pe toată compania, în cuantum egal cu grantul primit (impozite aferente noilor angajați, impozit pe profit, taxe plătite la bugetul local).
“De exemplu, pentru un grant de circa 600.000 euro, dacă proiectul nu prespune construcții și nu implică taxe la bugetul local, societatea trebuie să creeze 30 de noi locuri de muncă la un salariu brut de 3.500 RON sau să raporteze plata de impozit pe profit în cuantum de 600.000 euro în 5 ani; perioada de 5 ani se poate prelungi la 7 ani în cazul în care nu se reușește plata taxelor, în contextul pandemiei. În cazul extrem în care la finalul perioadei de monitorizare (5-7 ani) nu se achită taxe în cuantum egal cu grantul, beneficiarul va achita către Ministerul Finanțelor suma pe care nu a reușit să o plătească, plus dobânda de circa 3% (dobânda este actualizata pe pagina Consiliului Concurenței). Achizițiile se realizează potrivit procedurii proprii a companiei aplicante, nu pe SICAP sau fonduri-ue.ro”, a mai precizat Roxana Mircea.
REI Finance Advisors este singura companie de consultanță din România, specializată în atragerea de finanțări nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat, cu 8 birouri regionale. REI scrie proiectele și le implementează împreună cu beneficiarii până la primirea tranșei finale, iar la solicitarea companiei se poate oferi sprijini inclusiv în perioada de monitorizare a proiectului.
Pentru acest an, echipa REI țintește să obțină finanțare pentru cel puțin 200 de companii, prin Schema de ajutor de stat reglementată de HG 807/2014.