Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat Ghidul de utilizare a aplicaţiei e-Transport, până la 31 august 2024 aplicaţia fiind în perioada de testare, timp în care beneficiarii se pot familiariza cu utilizarea ei, fără să fie aplicate sancţiuni, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Pentru a accesa aplicaţia este necesar ca utilizatorul să parcurgă procesul de înrolare, în urma căruia se va crea un profil de utilizator.
După înrolare, se pot vizualiza detaliile contului creat şi există posibilitatea de deconectare în ecranul de Profil Utilizator.
Pentru a începe un transport, se finalizează procesul de înregistrare sesiune, completând informaţiile necesare pentru a începe transportul, simplu şi rapid. În timpul unei sesiuni de transport activ, se pot vedea: starea sesiunii cu informaţiile care au fost introduse, durata de la pornire, semnalul GPS şi cel GSM şi starea bateriei. În fiecare minut, locaţia GPS se trimite automat către ANAF.