Mai multe persoane au fost amendate cu 1000 de lei pentru că au participat în 16 septembrie în centrul oraşului la un flashmob de susţinere pentru independenţa Scoţiei. Motivarea amenzii emise pe data de 16 septembrie ora 19,30 se bazează pe Legea nr.63/1991, şi nu beneficiază de reducerea sumei cu 50% dacă este achitată în decurs de 48 de ore de la emitere. Potrivit declaraţiei lui Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale din Tîrgu Mureş, citat de szekelyhon, nu era vorba de o manifestare spontană, pentru că ea a fost prmovată de câteva zile, organizatorii ei pot fi identificaţi şi potrivit legii din 1991 peste trei persoane adunate înseamnă adunare pentru care este obligatorie obţinerea unei autorizaţii.
Simultan cu flashmobul organizat de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, CNMT manifestări asemănătoare au avut loc în Oradea, Cluj-Napoca, Sf. Gheorghe, şi Odorheiu Secuiesc, dar amenzi au fost emise doar la Tîrgu Mureş.
Sursa szekelyhon
"Flash-mob-"ul organizat s-a lăsat cu amenzi
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.