Pe pagina de Facebook a primarului Dorin Florea au apărut ieri documente potrivit cărora doi lideri ai UDMR au propus ca bazele sportive Sala Sporturilor și patinoarul din Parcul Municipal să rămână în administrarea unor autorități centrale, în dauna Primăriei. Documentele sunt anexe la Legea descentralizării, aflată în dezbatere, iar Dorin Florea spune că Tîrgu-Mureșul ar fi printre singurele orașe din țară aflate în această situație: „Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi deputatul Borbely Laszlo au intervenit direct în modificarea anexelor la proiectul iniţial al Legii descentralizării, astfel că unele baze sportive solicitate spre a reveni municipalităţii rămân la Ministerul Tineretului şi Sportului, Tîrgu Mureşul fiind singurul oraş din ţară aflat în această situaţie. La Sfântu Gheorghe, de exemplu, dar şi în alte oraşe din ţară, bunuri similare (terenuri şi clădiri cu destinaţie sportivă) sunt transferate, prin lege, unităţilor administrativ-teritoriale, conform documentelor date publicităţii de ministerul de resort”.
De cealaltă parte, cei doi lideri ai UDMR motivează în propunerea de modificare a anexei că patinoarul, investiție derulată din bani de la bugetul de stat încă nu a fost finalizat. Pe de altă parte, la finalizare, cele două săli polivalente aflate în vecinătate ar fi un complex sportiv unic în România, care ar putea găzdui inclusiv competiții internaționale.
„Văd că pentru unii este o noutate ceea ce se ştia deja de un an de zile, pentru că atât la nivel de secretar din MTS, cât şi alţii au fost în Mureş şi au văzut că acest oraş ar merita să fie o capitală regională a sportului, care înseamnă un centru de excelenţă, din cele 8 înfiinţate în România. Asta înseamnă mai mulţi bani de la bugetul de stat, se termină curând patinoarul. Nu s-a luat nimic de la oraş, pentru că oraşul nu a administrat această sală de sport. Nici vorbă să nu fi sprijinit oraşul, dacă vorbim de UDMR sau de mine, pentru a reprimi unele baze sportive. La Weekend (Complexul Mureşul, n.r.) când eram la guvernare, am sprijinit să preia de la Steaua acea bază sportivă, au preluat de fapt şi alte baze cum este stadionul vechi şi zona aceea de parc municipal, acum am sprijinit ca ştrandul 1 Mai să fie preluat de oraş”, a precizat Borbely Laszlo pentru Agerpres.