Florea, Maior & co. trec la ALDE!

Florea, Maior & co. trec la ALDE!

 

Se pare că fosta conducere PDL dizolvată în PNL va trece la ALDE. Atât primarul municipiului Dorin Florea, cât și consilierul Claudiu Maior au perindat pe la mai multe partide, în funcții de conducere. În 2016  Florea a câștigat un nou mandat la Primărie, candidând ca independent, după ce – pe motive de dosar de corupție – conducerea centrală a PNL nu i-a aprobat candidatura.

Barca PNL clătinându-se, ar fi momentul unei relansări în partidul cel mic din coaliția de guvernare, ALDE,  și pentru ei.

Un prim semnal în acest sens a fost recenta demisie din PNL a deputatului Mihai Doru Oprișcan. Demisia deputatului a fost depusă în 26 martie, fără să fie motivată în vreun fel. Gestul său a fost considerat ca manifestarea unui dispreț față de cei peste 25 de mii de mureșeni care i-au acordat votul în decembrie 2016,  potrivit unui comunicat transmis de PNL.

La doi ani după fuziunea PDL cu PNL, în 2016 a apărut o „răcire” în relațiile între PNL și persoanele venite din alte partide. Conducerea PNL în Tîrgu Mureș era de fapt în mâna foștilor democrat-liberali, iar la nivel județean a rămas în mâna PNL. „Atmosfera de la Mureș, faptul că se vorbește de foștii liberali, de foștii democrat-liberali și se acționează ca atare, după părerea mea această luptă continuă nu are cum să ducă la un partid unit, puternic, care să poată însemna o alternativă la guvernare mâine. Tot ce înseamnă acum activitatea PNL Mureş este războiul pe care îl duc foştii PNL-işti împotriva foştilor PDL-işti”, și-a motivat în cele din urmă demisia deputatul Oprișcan, potrivit Agerpres.

Deși nu s-a pronunțat asupra deciziei sale de a se alătura altei formațiuni politice, sursele susțin că ar fi vorba de ALDE.

Nu doar în județul Mureș, dar la nivel național ALDE încearcă recrutarea foștilor membrii PD care au fuzionat cu PNL. Potrivit unui sondaj efectuat de ALDE în mai multe județe din țară, simpatia față de partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu este în creștere.

Odată cu schimbarea prefectului de Mureș, Lucian Goga, noul prefect, Sorin Lazăr și-a anunțat trecerea la ALDE, partidul mai mic din coaliția de guvernare, alături de foștii conducători PD.

Dacă la nivel de municipiu ALDE poate deveni tot mai puternic, la nivel de județ, fracțiunea dominată de foștii PNL-iști rămâne pe poziție!

EM

sursa: szekelyhon