Fondul Proprietatea va putea lista, undeva în luna mai a anului viitor, pachetul de 49% pe care îl deţine la Salrom sau o parte din el, a afirmat miercuri, ministrul Economiei, Florin Spătaru, la conferinţa „Cum poate deveni piaţa de capital din România motorul economiei”, scrie Agerpres.
„Aş vrea să precizez foarte clar aici că statul, care deţine 51% din acţiunile Salrom nu va vinde sau nu va lista aceste acţiuni. Este un acord de principiu pe care Fondul Proprietatea l-a solicitat şi a fost aprobat într-o Adunare Generală a Acţionarilor din cursul anului trecut, urmând ca după aceea să facem un calendar de implementare. În acest sens am venit cu un memorandum în Guvern în care am stabilit paşii şi, conform planificării, şi ţin foarte mult la această planificare, undeva în luna mai anul viitor Fondul Proprietatea va putea lista pachetul de 49% sau o parte din pachetul de 49% pe care îl deţine la Salrom la Bursa de Valori Bucureşti şi atunci potenţialii investitori vor putea achiziţiona aceste acţiuni. În acest sens, pentru că simplul demers administrativ, să zicem, de listare, nu este suficient, am demarat şi procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie şi a echipei manageriale conform Ordonanţei 109″, a spus Florin Spătaru, la evenimentul organizat de DC Media Group.
El a subliniat că au fost demarate procedurile de selecţie a membrilor din Consiliile de Administraţie şi a echipelor manageriale pentru marea majoritate a companiilor din portofoliul Ministerului Economiei.