S-au publicat și grilele de punctaj finale pentru 2 linii de finanțare așteptate de fermieri și antreprenorii români cu afaceri în procesare de produse agricole. Firme, sub formă de SRL, PFA, întreprindere individuală și alte forme de organizare, vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro fiecare.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) nu a publicat, încă, forma finală a ghidurilor solicitantului, dar a stabilit grilele de punctaj finale. Antreprenorii pot folosi criteriile de evaluare pentru și propunerile de ghiduri pentru a-și pregăti din timp proiectele, urmând să le mai ajusteze când apar și ghidurile oficiale.
Submăsura 4.1 – 760 milioane euro, bani europeni pentru fermieri
Submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole ar urma să fie lansată în septembrie 2021, conform calendarului estimativ publicat de AFIR.
Bugetul total va fi de 760 milioane euro, cea mai mare alocare din rândul liniilor de finanțare care vor fi lansate în anul 2021, în cadrul tranzitoriu.
Fermierii români vor putea obține noi fonduri europene, cu valori maximale de câte 350.000 de euro – 1,5 milioane de euro pe proiect, pentru achiziții de utilaje agricole, instalații pentru irigații și energie, amenajări, softuri specifice și altele.
Prin submăsura 4.1 se vor acorda fonduri nerambursabile în proporţie de la 30% până la maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pe proiect.
Cu banii europeni din submăsura 4.1 se vor putea cumpăra utilaje agricole, echipamente de irigații, desecare, drenaj, instalații de energie, software, brevete, licențe, dotări în zootehnie etc.
Conform grilei de punctaj, vor fi favorizați fermierii asociați în grupuri și organizații de producători sau cooperativele. De asemenea, vor avea punctaj suplimentar proiectele care conțin investiții în protecția mediului și reducerea gazelor cu efect de seră.
Descarcă de AICI Grila de punctaj pentru Sumbăsura 4.1https://www.scribd.com/embeds/520401724/content?start_page=1&view_mode=scroll&access_key=key-gBRX8UYi92tvgTBZIg45
Criterii de Selectie Avizat… by claus_44
Submăsura 4.2 – buget de 140 milioane euro pentru procasare lactate, morărit, carne, legume
Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole ar urma să fie lansată tot în septembrie 2021. Bugetul estimat este de 140 milioane euro.
Antreprenorii români vor putea obține fonduri europene de maximum 800.000-1,5 milioane de euro pe proiect, pentru construcții, achiziție de echipamente, magazin online, mașini și alte investiții în afacerile de procesare și marketing al produselor agricole.
Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative și 40% pentru alte întreprinderi.
Beneficiarii de grant care pentru cofinanțarea investiției vor accesa sprijinul prin intermediul creditelor de co-finanţare PNDR, vor fi selectați de către intermediarii financiari (bănci sau instituţii de credit selectate) în baza criteriilor economico-financiare cuprinse în condițiile de creditare proprii pentru asigurarea viabilității economice a proiectelor de investiții finanțate.
Vorbim despre procesarea și marketingul produselor agricole primare, cum sunt grâul, laptele, carnea, legumele (Lista completă a produselor acceptate este AICI). Pot fi, de exemplu, afaceri în morărit, produse lactate, depozitare de legume, procesare de carne etc.
Anreprenorii vor putea să cheltuiască fondurile pentru o serie întreagă de investiții corporale și necorporale, cum ar fi:
- Construcţia și dotarea clădirilor unităților de procesare;
- Cheltuieli generate de investițiile pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră (GES) producerea de energie regenerabilă, eficiență energetică;
- Branşamente şi racorduri la utilități,
- Sisteme de supraveghere video,
- Vor putea fi cumpărate, de exemplu, autocisterne, autoizoterme, rulote și autorulote alimentare.
- Magazin fizic și magazin on-line, rulote alimentare, automate alimentare.
- Achiziţionarea de software necesar.
Conform grilei de punctaj, vor fi favorizate firmele care au vechime de cel puțin 3 ani și cifră de afaceri mare (în raport cu finanțarea cerută). de asemenea, vor primi punctaj suplimentar proiectele mature, care au obținut deja, de exemplu, acordul de mediu, la momentul depunerii, cele care investesc în produse ecologice, cele care activează în sectoare cu deficit conform balanței comerciale a României (procesare carne, produse lactate, procesare cereale, colectare, depozitare/procesare legume, cartofi, procesare plante proteaginoase).
Descarcă de AICI grila de punctaj pentru Submăsursa 4.2