Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş consideră că proiectul de lege adoptat recent de Camera Deputaţilor privind folosirea limbii materne în instituţiile de sănătate şi de servicii sociale reprezintă o ‘eroare legislativă grosolană, neconstituţională şi discriminatorie’ şi un ‘lux inutil,’ care va genera ‘încărcătură birocratică’ şi’ costuri financiare nejustificate’.
Consiliul director al Forumului menţionează, într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES, că iniţiativa legislativă a UDMR a trecut prin adoptare tacită de Senat, iar în aprilie a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cei 263 deputaţi votând în necunoştinţă de cauză şi ‘pe picior de plecare’, după ce şedinţa a fost declarată închisă.
‘Este cât se poate de evidentă conduita neglijentă şi duplicitară a parlamentarilor care au tratat cu o superficialitate suspectă o chestiune atât de importantă, cu consecinţe negative majore în sistemul de sănătate publică, dar, de asemenea foarte important, a fost încălcată Constituţia şi menirea statului de drept. Este, cum s-a remarcat, o eroare legislativă grosolană, neconstituţională şi discriminatorie, total străină interesului naţional şi cetăţenesc pentru toţi locuitorii României. Sesizăm că totul s-a făcut cu complicitatea coaliţiei de la putere, care face jocul nefast al U.D.M.R, ceea ce duce la grave confuzii legislative şi funcţionale ale instituţiilor vizate, încărcătură birocratică, un lux inutil şi costuri financiare nejustificate’, se arată în comunicat.
Proiectul de lege adoptat de Parlament prevede angajarea de personal de specialitate cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile de asistenţă medicală din zonele în care cetăţenii aparţinând acestor comunităţi fie au pondere de peste 20%, fie numărul lor este de cel puţin 5000.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş reuneşte 36 de organizaţii nonguvernamentale din cele trei judeţe şi a fost fondat în anul 2005 cu scopul de a contribui la păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a românilor din respectivele judeţe, asumându-şi, totodată, rolul de „senzor civic al funcţionării societăţii româneşti”.
AGERPRES