SportStirile Punctul

Fost nume mare de la ASA Târgu-Mureș, implicat într-un meci suspectat de blat și anchetat de procurori

Se înmulțesc de la o vreme suspiciunile de meciuri trucate în fotbalul profesionist românesc. Ultimul caz, devoalat ieri de site-ul ProSport, e cel al meciului dintre Victoria Traian și CS Păulești, din etapa a 16-a din seria a 2-a a Ligii 3. Echipa din Traian, mult mai slabă decât adversarul și preocupată de evitarea retrogradării, a câștigat cu 4-0. La CS Păulești, echipă de play-off cu pretenții de promovare, vedetă e Gabi Matei, fost jucător la ASA Târgu-Mureș, un sezon și jumătate, în perioada 2016-2017. Acesta a fost pe teren toate cele 90 de minute ale meciului suspectat de blat.

Matei (35 de ani) are un CV absolut remarcabil, care nu duce deloc cu gândul la meciuri trucate: a jucat, între altele, la Pandurii, Steaua, FC Brașov, Astra Giurgiu și FC Argeș (foto), dar și la echipe din primele două ligi din Polonia și are în palmares două titluri de campion al României, o Cupă a Ligii și o Cupă a României.

Revenind la presupusul blat dintre Victoria Traian și CS Păulești: potrivit sursei citate, părintele unui junior de la Păulești i-a cerut imperativ antrenorului să-i scoată fiul de pe teren. ”Nu vreau ca fiul meu să ia parte la astfel de mizerii. S-au întâmplat lucruri incredibile pe teren. A fost un blat ordinar și nu e vorba doar despre acest meci. E o anchetă penală în desfășurare în acest sens, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești”, a declarat omul (pe nume George Sora) celor de la ProSport.

Concomitent cu scandalul relatat, la nivelul Ligii 3 mai supurează o rană adâncă: așa-numitul Dosar 100, în care mai mulți jucători ai echipei gorjene Vulturii Fărcășești sunt anchetați de FRF sub suspiciunea că ar fi ”trântit” mai multe meciuri pe care pariaseră. Asta la doar vreo trei ani distanță după ce primarul comunei argeșene Bradu a retras din campionatul Ligii 3 echipa locală, ai cărei jucători, inclusiv rezervele, au fost prinși jucând la pariuri.

Nici Liga 1 nu e scutită de acest fenomen nociv. Recent a izbucnit un scandal în care mai mulți jucători de la Metaloglobus București au fost acuzați că au pariat pe meciurile propriei echipe, folosind un cont al unui angajat al clubului. Și acest caz e anchetat de comisiile Federației Române de Fotbal.

Sorin Simion

sursa foto: FC Argeș Pitești