Fundaţiei Sfântul Francisc din Deva, pe care Curtea de Apel Târgu
Mureş l-a găsit vinovat de abuz sexual şi fizic asupra copiilor
care i-au fost încredinţaţi, a fost condamnat definitiv la 28 de
ani de închisoare – a anunţat sâmbătă portalul de ştiri Maszol.ro
din Cluj-Napoca, citând postarea pe reţeaua de socializare a
călugărului franciscan Csaba Böjte, care a fondat şi conduce
reţeaua de salvare a copiilor.
Parchetul l-a acţionat în instanţă pe inculpatul Sz. K. pentru 36 de infracţiuni. Potrivit rechizitoriului, între 2007 şi 2017, în calitate de educator la Centrul de Protecţie a Copilului Sfântul Ladislau din Băile Tuşnad şi apoi la Căminul Sfânta Ecaterina din Imper (comuna Plăieşii de Jos, jud. Harghita), acesta a violat doi băieţi dintre cei încredinţaţi în grija sa, a abuzat sexual unsprezece, a pervertit zece, a abuzat fizic treisprezece şi a pus în pericol integritatea fizică a unuia. În mai multe cazuri victimele au fost aceleaşi, numărul vătămaţilor este cincisprezece, toţi fiind minori (cel mai tânăr sub 8 ani, cel mai în vârstă de 16 ani) în momentul în care au suferit abuzurile sexuale sau fizice.
În primă instanţă, fostul educator a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în iulie anul trecut. În hotărârea sa definitivă, Curtea de Apel a considerat că dintre cele două capete de acuzare de viol doar unul a fost dovedit, pentru care a aplicat pedeapsa maximă pentru viol, 10 ani de închisoare, la care a adăugat o treime din pedeapsa totală de 54 de ani de închisoare pentru celelalte infracţiuni, astfel pedeapsa totală însumează 28 de ani de închisoare.
În momentul în care a anunţat hotărârea definitivă a curţii, Csaba Böjte le-a cerut credincioşilor să se roage pentru siguranţa fizică şi psihică a copiilor.
În luna iulie a anului trecut, când cazul de abuz asupra copiilor care a zguduit Fundaţia Sfântul Francisc a ajuns pentru prima dată în atenţia presei, călugărul franciscan i-a încurajat pe colaboratorii săi să-şi păstreze calmul şi demnitatea şi să îşi continue munca în mod conştiincios. El a reamintit: cu şase ani mai devreme, el însuşi a depus o plângere împotriva fostului educator, pe baza plângerilor copiilor, dar a subliniat că, în urma numeroaselor verificări şi a anchetei îndelungate, autorităţile l-au găsit vinovat doar pe Sz. K., judecătoria nu l-a pedepsit nici pe el, nici pe altcineva.
Fundaţia Sfântul Francisc, înfiinţată de Csaba Böjte în 1993 (potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Magnificat.ro), administrează 24 de centre rezidenţiale şi 20 de centre de zi în România, din donaţii private şi fonduri publice. În cele trei decenii de existenţă a oferit îngrijire şi educaţie pentru aproximativ 6000 de copii aflaţi în situaţie materiale dificilă sau abandonaţi.
Sursa: MTI