Platoul Corneşti este locul în care târgumureşenii, şi nu numai, se simt bine; asta, în ciuda comparaţiilor răuvoitoare scornite de anumiţi lideri politici vremelnici, acum câţiva ani, cum că spaţiul de joacă ar semăna cu nişte cuşti pentru animale.
În weekend-ul care a trecut, mii de târgumureşeni au ieşit să se plimbe în natură. Primăria Tîrgu Mureş informează, pe această cale, că lucrările de reabilitare desfăşurate atât la parcul de joacă pentru copii, ca de altfel pe tot Platoul Corneşti, se apropie de finalizare, astfel că, în cel mai scurt timp, cei mici şi nu numai se vor putea bucura din nou de feeria oferită de acest minunat spaţiu care este Platoul Corneşti.
„Platoul Corneşti, un loc îndrăgit de târgumureşeni, este şi el pregătit pentru sezonul estival, ca, de altfel, întregul oraş. Aleile, locurile de joacă pentru copii, căile de acces au fost reabilitate. Suntem mulţumiţi, mai cu seamă, că ne-am putut onora promisiunile faţă de cetăţeni, prin modernizarea întregii suprafeţe a Platoului Corneşti, astfel încât vizitatorii să se poată bucura, în condiţii de siguranţă, de orele petrecute la Platou pe toată durata verii. Vă aşteptăm pe toţi la inaugurare!”, a declarat consilierul personal al primarului, Claudiu Maior.
Biroul de presă al primăriei
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.