Rosie Cornwallis este o englezoaică care a locuit în cea mai mare parte a vieții în India, unde are și un retreat numit Rosie’s Retreat. Apoi, a cumpărat o casă tradițională în satul Praid din județul Harghita, pe care a transformat-o în casă de locuit, cu o cameră pentru oaspeți, The Magic Cottage, Praid.
„M-am îndrăgostit de această casă în ruine după ce am văzut-o pe internet, pe când locuiam în India. Era abandonată de 40 de ani și într-o stare groaznică. Nu mai fusesem până atunci în România și n-aveam idee unde se află această țară. Chiar și așa, după câteva zile de negocieri, am cumpărat casa”, povestește ea pentru Lovedeco.
Rosie a recondiționat casa, dar i-a păstrat stilul vechi românesc. Până în acest an, ea a închiriat o cameră pentru cupluri prin platforma Airbnb, dar în primăvară a vândut casa unor noi proprietari și a început un nou capitol cu o altă casă, într-un sat vecin.