Asociația Pro Infrastructură (API) a postat o serie de fotografii și o filmare din care se poate observa cum avansează lucrările la calea ferată Brașov-Sighișoara, la modernizarea căreia lucrează Asocierea RailWorks.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, API amintește faptul că avansul fizic de doar 22% după trei ani și jumătate de contract este cauzat în principal de creșterea prețurilor față de data ofertării, 2017.
CNCF CFR SA și asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98) au semnat pe 5 martie 2020 contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara, respectiv Brașov-Apața și Cața-Sighișoara, cu o lungime de 86 de kilometri. Semnarea contractului a avut loc după soluționarea în justiție a contestațiilor, care a durat aproape patru ani (timp în care lucrarea ar fi putut fi deja finalizată).