Senatorul social-democrat Alexandru Petru Frătean susţine că măsurile luate de Ministerul Afacerilor Interne în privinţa străinilor care desfăşoară activităţi extremiste pe teritoriul ţării noastre trebuie aprofundate pe plan legislativ de Parlament. ‘Recentele decizii ale Ministerului de Interne vizavi de cetăţeni maghiari care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist constituie un bun început în sensul celor exprimate mai sus, care trebuie aprofundat, inclusiv de Parlamentul României prin clarificări legislative (…) Toţi cei care vin cu astfel de provocări trebuie traşi la răspundere. Nu putem tolera aşa ceva, iar autorităţile, fie ele centrale sau locale, şi mai ales decidenţii politici trebuie să gestioneze astfel de acţiuni cu mai multă promptitudine, fermitate şi aplecare spre interesul naţional. Doar urmărindu-ne interesul naţional ne vom putea pune în valoare tot ce avem pentru ca în fiecare zi să ne fie mai bine’, a afirmat marţi senatorul PSD, într-o declaraţie de presă.
El a spus că tensiunile şi instabilitatea alungă investiţiile şi întârzie dezvoltarea judeţului Mureş. ‘O prezenţă semnificativă a investitorilor este influenţată fundamental de climatul general economic, social şi administrativ. E bine cunoscut faptul că tensiunile şi instabilitatea alungă investiţiile. Din această perspectivă mă întreb cine şi de ce are interesul să creeze impresia că trăim într-o zonă de conflict interetnic, să genereze o atmosferă tensionată, aşa cum se întâmplă an de an în luna martie la Târgu Mureş şi nu numai, generate de manifestaţiile conaţionalilor de etnie maghiară. Pretenţiile teritoriale şi de autonomie încalcă flagrant Constituţia României sunt inacceptabile şi nicicând nu vor deveni realitate. Cui servesc astfel de manifestări antinaţionale şi antiromâneşti? României şi cetăţenilor ei indiferent de etnie, nu! Şi nici Uniunii Europene! Cât timp lozincile de acest tip, discursurile autonomiste înflăcărate vor ţine de foame concetăţenilor noştri maghiari? Doresc oare liderii lor să împiedice dezvoltarea zonei?’, a susţinut Alexandru Petru Frătean.
El a subliniat că unul dintre pilonii fundamentali pe care se bazează dezvoltarea îl reprezintă investiţiile private, dar că a atras atenţia la nivelul Senatului României inclusiv asupra necesităţii finanţării unor proiecte de interes local din fonduri publice.
AGERPRES