Sunt considerate adevărate comori ale toamnei, iar din ele se obţin cele mai delicioase preparate. Vorbim despre măceşe, numai bine coapte în această perioadă şi folosite de gospodine pentru gemuri. Locuitorii din Mureş cunosc aceste avantaje, aşa că, în această perioadă unii dintre ei le culeg, iar alţi le valorifică. În localitatea Porumbeni, undeva la 15 kilometri de Târgu Mureş. Pe aceste meleaguri, măceşul creşte în voie, spre bucuria localnicilor care încep să îl culeagă. Pentru soţii Francisc și Ileana, măceşele reprezintă o sursă de vitamine înainte de începerea iernii, aşa că sunt aşteptate cu nerăbdare.
Francisc: În luna octombrie sunt coapte. Bine, unii zic că trebuie să bată bruma, dar noi am experimentat că, chiar înainte să bată bruma, are un gust excelent.
Un gust execelent mai ales că cei doi soţi nu ezită să le valorifice din timp şi să le transforme în pasta de măceşe, din care se face deliciosul gem. Însă procedeul necesită multă atenţie şi îndemânare. Fructele sunt bine spălate, fierte la gura sobei, iar apoi tocate şi trecute printr-o sită specială.
Familia produce pasta de măceşe nu doar pentru pentru consum propriu, ci şi pentru rude și vecini.
”Am comandat mult… 25 de litri. Foarte bun.”
Şi în pieţe măceşele sunt căutate.
Măceşele reprezintă o sursă de vitamine benefice atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari, spun specialiştii.
Doctor inginer Liviu Todoran, specialist în alimentație: El are nişte efecte extraordinare, atât în sistemul digestiv, în partea de refacere a organismului.
O sticlă de doi litri de pastă de măceşe costă 25 de lei.