Premierul României a plătit, azi, două amenzi în valoare totală de 3 mii de lei pe www.ghiseul.ro. Ludovic Orban consideră că ”regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”, arată un comunicat al Guvernului.
Amenzile i-au fost aplicate premierului după ce social-democratul Eugen Teodorovici a publicat o poză cu un grup de miniștri care beau și fumează în spațiu închis, alături de premier. În imagine se văd, într-un birou, Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul transporturilor, Lucian Bode, și ministrul de externe, Bogdan Aurescu, care nu poartă măști, unii dintre aceștia fumând și având paharul în mână.
Sursa Digi 24