valoare de 20.000 de euro, care va purta numele lui Hunyadi János
(Iancu de Hunedoara), pentru a recunoaşte realizările remarcabile
în apărarea libertăţii şi independenţei naţiunilor europene şi
îmbrăţişarea conştientă a unei culturi creştine universale care
uneşte popoarele continentului, se arată în comunicatul Fundaţiei
remis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI.
Potrivit documentului, fundaţia partidului Fidesz – Alianţa Civică Ungară, înfiinţează un premiu internaţional care va purta numele lui Hunyadi János, unul dintre cei mai mari eroi din istoria Ungariei, celebrul războinic european şi eroul bătăliei de la Nándorfehérvár (Belgrad).
Prin acest premiu, Fundaţia pentru o Ungarie Civică intenţionează nu doar să atragă atenţia asupra unuia dintre cei mai mari apărători ai Europei creştine medievale, ci şi să onoreze realizările din prezent.
Prin acest premiu, fondatorul doreşte să promoveze idealurile de libertate, independenţă şi cooperare între naţiuni egale şi să atragă atenţia asupra tradiţiilor greco-romane care definesc spiritualitatea Europei, precum şi asupra principiilor morale ale culturii creştine.
Potrivit comunicatului, prin acordarea Premiului “Hunyadi János”, Fundaţia încearcă să recunoască personalităţi remarcabile care au reprezentat şi reprezintă fără teamă aceste valori.
Fondatorul va implica partenerii săi europeni care pot contribui prin nominalizarea unor persoane la crearea şi oferirea anuală a premiului.
Procesul de nominalizare va fi supravegheat de Consiliul de Administraţie al Fundaţiei, iar prima ceremonie de decernare a premiului va avea loc la Bruxelles, în toamna anului 2023, se mai arată în comunicat.
Sursa: MTI