Cea de-a V-a ediție a Galei Sportului Reghinean va avea loc duminică, 18 ianuarie în Sala Mare a Casei de Cultură ,,Eugen Nicoară”, din Reghin, de la ora 16.00.
Evenimentul va fi transmis în direct de televiziunea DaReghin și este organizat de Primăria municipiului Reghin și Consiliul Local municipal, în colaborare cu Asociația Sportul pentru toți, asociație constituită în anul 2013.
Peste 100 de diplome și medalii
Președintele Asociației ,,Sportul pentru toți”, consilierul juridic Alin Romulus Păcurar spune că Gala 2014 va fi una deosebită. Se vor acorda 109 diplome și medalii, premiile fiind structurate pe mai multe secțiuni. Astfel, vor fi evidențiați atât sportivii care au câștigat în mod individual premii importante în 2013, cât și echipele sportive din Reghin care au ocupat un loc pe podiumurile diferitelor competiții sportive din țară și străinătate.
Secțiuni speciale
O secțiune specială va acorda diplome celor care nu mai activează în cluburile din oraș, dar și-au început activitatea sportivă la Reghin ajungând la ora actuală să obțină rezultate importante în țară sau în străinătate și făcând astfel cinste profesorilor cu care au debutat.
Cea de-a V-a ediție a Galei Sportului Reghinean va aduce un omagiu celor care nu mai sunt printre noi, urmând să acorde diplome post-mortem personalităților reghinene care prin activitatea lor sportiv-educativă și-au pus amprenta asupra ascensiunii multor generații de sportivi. Aceste diplome vor fi ridicate de urmașii celor omagiați care au fost invitați deja la eveniment.
Concret…
… Gala Sportului Reghinean 2014 va avea 5 secțiuni. Va premia 4 echipe (49 de sportivi), trei ambasadori sportivi ai Reghinului (este vorba despre campionul european și intercontinental la box, reghineanul Emil Pop care activează la un club din Spania și care a venit acasă special pentru a participa la eveniment și despre multiplii campioni în SUA la MMA mixt martial art – frații Dotzi Vasile și Marius care vor veni și ei să-și ridice diplomele), trei personalități sportive, va acorda patru diplome post mortem și va evidenția 5 sportivi reghineni cu rezultate deosebite în anul 2013.
În calitate de coorganizator al Galei Sportului Reghinean ediția 2014, administrația locală a aprobat, în ultima ședință de Consiliu a anului trecut, participarea la acest eveniment cu suma de 7.600 de lei.
Din prezidiul de onoare și premiere vor face parte Anca Șandru, director la Direcția de Sport și Tineret, Dana Badău, profesor universitar și președinte al Federației Române ,,Sportul pentru toți”, Ștefan Someșan inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Viorel Ganea, președintele Sportul pentru toți-Mureș, Daniel Gliga, viceprimarul municipiului Reghin și Maria Precup primarul municipiului Reghin care va fi și președintele prezidiului . Evenimentul va avea și un moderator în persoana cunoscutului jurnalist sportiv Aurel Rațiu.
Un adevărat spectacol
,,Ediția 2014 a manifestării va avea o amploare fără precedent”, spune Alin Romulus Păcurar, ținând cont de faptul că anul trecut aceeași gală a oferit diplome și premii pentru 30 de sportivi. „Va fi un adevărat spectacol care merită să fie urmărit de toți reghinenii. Anul trecut a fost unul productiv pentru sportul reghinean, cu înalte distincţii primite în anul competiţional 2013. Avem campioni mondiali, campioni europeni. Trebuie să fim mândri și de faptul că avem la Reghin o Asociație ,,Sportul pentru toți”, în condițiile în care există cel mult 10 asociații de acest fel în România la nivelul orașelor mici”.
Evenimentul se va încheia cu un spectacol deosebit. Patru tinere talentate din Reghin vor susține câte un mini-recital de muzică ușoară și populară, două perechi de dansatori, campioni mondiali la dans sportiv vor întregi atmosfera, iar finalul va fi marcat de un spectacol de lasere, lumini și artificii.
Sportul pentru toți
Asociația Sportul pentru toți – Reghin a fost constituită în cea de-a doua jumătate a anului 2013 de către un grup de iubitori ai sportului și foști sportivi de performanță, avându-l ca președinte de onoare pe Vian Bonț, președinte al Asociației, pe consilierul juridic Alin Romulus Păcurar, iar ca secretar pe Szabo Antal Loránd. Scopul organizației este acela de a valorifica aptitudinile sportive într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție pentru promovarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și obținerea victoriei în diverse discipline sportive. Asociația dorește promovarea atât a laturii sportive, cât și a celei educative rezultate din practicarea diferitelor discipline sportive, promovarea spiritului de fair-play în competiții, pe stadioane și în sălile de antrenament sau concurs. O altă latură importantă a activității viitoare a Asociației o constituie elaborarea și aplicarea de programe proprii urmând menținerea și valorificarea tradițiilor și datinilor locale.
Emeșe Ardelean