Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit actorului Richard Balint pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, regia Cristian Juncu, de la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”. Nominalizări au primit şi Alexandru Jitea pentru rolul Mitch din spectacolul „Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti, şi Ionuţ Vişan pentru rolul Medvedenko din spectacolul „Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Unteatru din Bucureşti.
Actorul Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș, Richard Balint, a câștigat Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar în cadrul Galei Premiilor UNITER ce a avut loc luni 13 mai 2019, la Teatrul Național din Cluj Napoca.
Richard Balint a fost premiat pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul Navigatorul de Conor McPherson, regia Cristian Juncu, spectacol ce este prezent din anul 2018 în repertoriul Teatrului Național Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu.
Richard Balint câștigase și în cadrul concursului VOTUL PUBLICULUI LA GALA PREMIILOR UNITER 2019, în cadrul campaniei „Pentru tine cine e câştigătorul?”, susținută de UNITER.
Pentru Richard Balint rolul interpretat în spectacolul NAVIGATORUL este cel de al doilea interpretat pe scena Teatrului Național Târgu-Mureș, primul fiind cel al avocatului apărării din spectacolul TEROARE de Ferdinand von Schirach, în regia lui Bobi Pricop. Târgumureșenii îl vor putea vedea pe Richard Balint în TEROARE, joi 23 mai 2019, de la ora 19:00, la Sala Mare!
GALA PREMIILOR UNITER se desfășoară anual, începând din 1991, acordând distincțiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câștigătorul fiecărui premiu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.