Compania Gedeon Richter a premiat astăzi în sala festivă a Colegiului Național Alexandru Papiu Ilarian cinci olimpici naționali la chimie, din județul Mureș. Au primit pachete din partea companiei atât elevii, cât și profesorii care i-au pregătit. Cei cinci elevi care au obținut rezultate la Olimpiada Națională de Chimie din acest an sunt:
- Andrei Berbecar, clasa a opta, de la Gimnaziul George Coșbuc Tîrgu-Mureș, pregătit de profesoara Ecaterina Cătană
- Claudiu Deteșan, clasa a noua, de la Colegiul Național Al. Papiu Ilarian, pregătit de profesoara Sanda Misarăș
- Oana-Maria Câmpean, clasa a zecea, de la Colegiul Național Unirea, pregătită de profesoara Stela Cimpoi
- Dorina Dumbravă, clasa a unsprezecea, de la Grupul Școlar Petru Maior Reghin, pregătită de profesoara Martha Crișan
- Ioana Băjan, clasa a doisprezecea, de la Colegiul Național Unirea, pregătită de profesoara Stela Cimpoi
La festivitatea de premiere au participat directorul Colegiului Național Papiu Simion Bui, inspectorul de specialitate de la ISJ Mureș Lavinia Mureșan, iar din partea Gedeon Richter, managerul de PR Zayzon Zsuzsana.
C.H.
Category: Stirile Punctul