În 2 martie se împlinește anul de când am primit în dar, deodată și prematur, comorile care mi-au schimbat viața, pe nepoatele Anastasia Gabriela și Roberta Maria. În acest timp, așa cum i-am promis fiicei mele, am stat sub podul pe care treceau ei patru, mână de mână. Să fiu acolo, dacă este nevoie. În toată această perioadă am simțit că nu am dreptul să le vorbesc despre temerile și bucuriile mele de mamă, de bunică. Pentru ei a fost mult prea greu din toate punctele de vedere. Mi s-a rupt sufletul când fiica mea a spus:
„În acest timp nu ne-am putut bucura de ele nici măcar o clipă fără teamă.”
Prematuritatea a venit cu multe probleme. Anastasia a avut trei interventii chirurgicale la ochi, două în România si o operație în Germania. Ambele au avut reflux sever și au necesitat supraveghere permanentă pentru a nu se îneca cu voma; încă mai au, dar nu atât de puternic. Apoi, alte probleme: fiecare zi a însemnat foarte mulți bani: pe tratamente, pe o schemă de alimentație care să le reducă problemele pe care le au la sistemul digestiv. Grija permanentă și dăruirea parintilor (amândoi au stat cu ele non stop) le-au adus pe linia de plutire.
Într-o zi Roberta încerca să prindă raze de soare în pumn, iar Anastasia râdea cu clinchete de clopoței în glas. Acele momente și multe altele sunt resurse inepuizabile de putere. Când le vezi cum și ele se luptă în fiecare clipă pentru viață, cum dintr-o palmă de om s-au făcut atât de mari și frumoase, nu ai dreptul să spui că nu mai poți sau că nu vei face și imposibilul pentru ele. Tot anul trecut, fiica mea nu a acceptat niciun ajutor din afară. A dorit să își crească fetele doar cu soțul ei și mi-a demonstrat câtă putere are. Nici acum nu acceptă ajutor din afară, dar am hotărât să fac ceva pentru nepoatele mele deoarece greul nu a trecut, iar începutul de an nu a fost și nu este bun pentru ei.
Încerc, din luna iunie a anului trecut, să vând apartamentul din Tîrgu Mureș. Deși am postat vânzarea pe toate site-urile și am dat-o la agenții imobiliare, nu am reușit. Apartamentul are 3 camere și este renovat, după cum se vede în fotografii. Practic, toată viața am muncit pentru acest apartament: să-l cumpăr, să-l renovez. Unii au speculat nevoia mea și au încercat să-l obțină pe nimic.
Vreau să mă asigur că fetele sunt, cât de cât, în siguranță și că ei, părinții, se vor concentra strict pe ce au ele nevoie, pe controale, intervenții, îngrijire. Nici nu pot și nici nu vreau să apelez la mila publică. Am ceva de vânzare și sunt cazuri mult mai grave. De aceea, recurg la o modalitate care se practică în alte țări, dar care la noi stârnește reacția: nu se poate, că suntem în România. Se pare că tot ceea în celelalte țări europene ce este în favoarea oamenilor, la noi nu se poate.
În schimb, când e vorba de obligații, preluăm tot, chiar cerem mai mult. M-am gandit că singura modalitate este să obțin banii din donații.
La rândul meu, voi dona apartamentul, prin tragere la sorți prin RANDOM.ORG, uneia dintre persoanele care a donat. Aloc 9000 de numere cu suma de 50 de lei/număr. Campania este una publică și fiecare donație va apărea aici, cu numarul aferent. Exemplu: Prima persoană care depune 50 de lei va avea numarul 1. Daca a doua persoană depune 150 de lei, voi aloca numerele 2,3,4 etc. La încheierea campaniei, voi face o filmare on-line când se va extrage numărul și voi arăta persoana care va intra in posesia apartamentului. Totul va fi transparent, oricine depune bani îmi poate cere detalii și documente. Nu am înșelat niciodată pe nimeni și nu aș face-o pentru nimic în lume, mai ales acum, când este vorba de sanatatea si viitorul nepoatelor mele.
Ne-am implicat, și eu și Isabela, în foarte multe campanii și am ajutat multă lume. M-am gândit mereu: dacă aș fi în locul persoanei care are nevoie? Acum, deși în sinea mea speram să nu fie niciodată nevoie, am ajuns în această situație, de a mă ruga eu pentru empatie și ajutor.
Contul este deschis la Banca Transilvania Mureș pe numele Muntean Maria
RO28BTRL02701201W32270XX
Cora Muntean
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.