Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş, general Dorin Oltean, a anunţat, joi, la finalul primului audit efectuat de experţi străini la o instituţie de acest gen din România, că una din concluziile evaluării este că România are un sistem performant care permite o intervenţie rapidă la dezastre, prin mobilitatea forţelor şi a mijloacelor, însă trebuie să pună accentul pe prevenire.
„Este un raport confidenţial, vor să spună lucrurile pe nume. Ne-au spus doar punctele tari: că avem un sistem performant, organizarea sistemului de urgenţă din România este una care permite mobilitatea forţelor şi mijloacelor de a se deplasa acolo unde avem un dezastru, lucru care la ei nu se întâmplă. Spun că avem o organizare şi o planificare a muncii foarte bună, managementul este eficient, dotările mai lasă de dorit – avem maşini mai vechi de 30 de ani, echipamentul mai trebuie îmbunătăţit. Concluzia a fost că nu s-au aşteptat la un sistem care să permită o intervenţie rapidă. Au spus că trebuie să punem un mai mare accent pe latura preventivă, aici au spus că trebuie să facem mai mult pentru că există o diferenţă mare între partea operativă, unde stăm foarte bine şi va trebui să ne axăm pe cea preventivă”, a declarat generalul Dorin Oltean.
Acesta a spus că întrucât SMURD a plecat din Târgu Mureş şi de 5 ani există o colaborare strânsă cu pompierii din Shropshire (Marea Britanie) s-a decis invitarea unei echipe de experţi care să exprime o părere obiectivă cu privire la sistemul de intervenţie din România.
„Am propus acum doi ani să avem un audit extern, să vedem unde suntem pe o scală de valori de la 1 la 10, la pregătire, la management, la dotări. A fost aprobat şi iată că suntem în măsură să spunem că, după patru zile, colegii noştri din Marea Britanie au prezentat primele concluzii cu privire la organizarea şi funcţionarea sistemului de urgenţă din România. Chiar dacă de această dată a fost auditat ISU Mureş, ei au urmărit problemele generale a ceea ce înseamnă organizarea şi funcţionarea sistemului. Sunt impresionat de modul profesionist în care au tratat lucrurile şi sunt convins că în urma acestor constatări vom avea posibilitatea să fim o instituţie mult mai puternică şi toate acestea sunt în beneficiul cetăţenilor”, a precizat generalul Dorin Oltean.
Echipa de experţi a fost condusă de către dr. Steve Worrall. AGERPRES