Germania va susţine şi anul acesta cu peste un milion de euro profesorii calificaţi care lucrează în învăţământul de limba germană din România, a anunţat Ambasada Germaniei la Bucureşti, vineri.
Acordul cu privire la sprijinul de 1,215 milioane de euro a
fost semnat vineri, la Bucureşti, de către ambasadorul Cord
Meier-Klodt şi de Klaus-Harald Sifft, directorul executiv al
Fundaţiei Saxonia din Râşnov, care coordonează programul.
În cadrul proiectului care vizează reducerea deficitului de
cadre didactice şi încurajarea tinerilor profesori de limba germană
să înceapă o carieră în domeniul învăţământului, aproximativ 730 de
profesori şi 200 de educatori – care lucrează în învăţământul
public de limba germană din România – se pot înscrie pentru a primi
sprijin în vederea achiziţionării de materiale didactice şi
participării la diverse programe de instruire. Din suma oferită de
statul german va fi acordat sprijin şi autorilor care redactează
manuale pentru şcolile de limba germană (în care limba germană este
predată ca limba maternă, nu ca limbă străină).
“Este extrem de important ca în şcolile germane din România să
predea profesorii bine pregătiţi, entuziaşti şi dedicaţi.
Eforturile lor trebuie recompensate, aici poate fi de ajutor
Fundaţia Saxonia. Cu sprijinul nostru financiar, putem face ca
peste 900 de profesori şi educatori să îşi continue cariera
didactică”, a declarat ambasadorul Germaniei la Bucureşti.
“Proiectul îşi propune să compenseze faptul că sectorul privat
poate deveni mai atractiv pentru aceste persoane. Cariera didactică
necesită vocaţie şi angajament, însă fără apreciere financiară,
există un risc foarte mare ca oamenii să îşi dorească să lucreze în
sectorul privat, unde unele locuri de muncă sunt plătite mult mai
bine. În cei şase ani de când avem la dispoziţie acest sprijin
financiar, am reuşit să menţinem la acelaşi nivel numărul de
profesori şi educatori care lucrează în şcolile şi grădiniţele
minorităţii germane din România”, a declarat directorul general al
Fundaţiei Saxonia, citat de comunicatul Ambasadei Germaniei la
Bucureşti.
Potrivit datelor disponibile pe pagina de internet a Fundaţiei
Saxonia, care funcţionează de aproape trei decenii, guvernul
federal german şi Ministerul de Interne din Germania oferă sprijin
pentru dezvoltare economică încă din 1992, sprijin de care au
beneficiat întreprinderi mici şi mijlocii, respectiv asociaţii
agricole din judeţele Sibiu, Braşov, Covasna, Mureş, Alba,
Hunedoara, Cluj şi Bistriţa-Năsăud.
În prezent, fundaţia acordă împrumuturi avantajoase persoanelor
fizice autorizate şi afacerilor de familie înregistrate în judeţele
Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov, Hunedoara şi
Bistriţa-Năsăud, pentru achiziţionarea de active de până la 35 000
de euro. Potrivit site-ului, prin asta, statul german sprijină
minoritatea germană din România, însă participarea la programe nu
este condiţionată de apartenenţa la minoritatea germană.
MTI