Peste 500 de câini vagabonzi de la adăpostul din Miercurea Ciuc au fost adoptaţi în anul 2013 de iubitori de animale din Germania, numărul fiind mult mai mare decât în 2012.
Preşedinta Fundaţiei ProAnimalia, care administrează adăpostul de câini din Miercurea Ciuc, Orendi Eva, a declarat că anul trecut au fost aduşi la adăpostul de la marginea oraşului circa 700 de câini fără stăpân, iar circa 550 dintre ei au fost adoptaţi, majoritatea în Germania. Numărul este mai mare decât în 2012, când 355 de câini vagabonzi şi-au găsit stăpâni, cei mai mulţi tot în Germania. Un număr mic de câini a ajuns şi în Austria.
De altfel, Fundaţia ProAnimalia are, de mai mulţi ani, un protocol de colaborare cu Asociaţia BrunoPet din Germania, care intermediază adopţiile. După ce sunt adunaţi de pe străzile din Miercurea Ciuc, câinii sunt sterilizaţi sau trataţi, dacă sunt bolnavi, după care fotografiile lor sunt postate pe internet şi orice iubitor de animale îi poate adopta. Transportul câinilor în străinătate este asigurat de asociaţia din Germania, care dispune de o maşină specială în acest sens.
Orendi Eva a subliniat că acest program va continua şi în acest an, iar la sfârșitul săptămânii trecute, 17 ianuarie, au plecat în Germania un transport de 30 de câini.
Câinii nu vor fi eutanasiați
Potrivit sursei citate, la Miercurea Ciuc câinii nu vor fi eutanasiaţi, eforturile concentrându-se pe îngrijirea şi darea lor spre adopţie.
Datorită protocolului de colaborare cu fundaţia din Germania, în ultimii ani au fost adoptaţi de cetăţeni din această ţară peste 2.000 de câini.
Totodată, la adăpostul din Miercurea Ciuc vin, anual, doi medici veterinari de la Asociaţia BrunoPet, care efectuează gratuit atât sterilizarea câinilor vagabonzi, cât şi a celor cu stăpân din oraş sau din împrejurimi.
În prezent, adăpostul de la marginea municipiului Miercurea Ciuc găzduieşte aproximativ 350 de câini. Pentru îngrijirea lor, primăria contribuie lunar cu o sumă de bani, asigură apă curentă şi plăteşte salariul a doi angajaţi, restul cheltuielilor fiind suportate de Fundaţia ProAnimalia.