ANAF a publicat detalii pentru contribuabili referitoare la Declarația unică – Formular 212 privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
Fiscul recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
Declaraţia se completează şi se depune de către:
- persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal
- profesionişti (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil) şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe care au beneficiat de indemnizațiile prevăzute de OG 132/2020, OG 111/2021, OG 2/2022 (măsuri de protecție socială în contextul suspendării/limitării activităților economice determinate de pandemia COVID)
- persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
Vezi Formular 212 Declarația unică 2023
Vezi Anexa Formular 212 Declarația unică 2023
Vezi Instrucțiuni completare Formular 212 Declarația unică 2023
Lista sediilor unităţilor fiscale în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăseşte pe portalul www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.
De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin şi funcţionarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare şi asistenţă pentru depunerea Declaraţiei unice.