Liderul interimar al PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că va negocia ‘de pe poziţii de forţă’ cu UDMR în privinţa vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Mureş şi că înţelegerea dintre Uniunea Social Liberală şi UDMR de la nivel central nu va putea fi pusă în aplicare într-o serie de localităţi din judeţ. ‘Eu o să convoc din nou Comitetul Executiv să văd la ce nivel (se va negocia -n.r.). Nu cred că e posibil (în toate localităţile -n.r.). Dau un exemplu. Nu cred că e posibil dacă (cei de la UDMR -n.r.) cer viceprimar la Reghin, când avem majoritatea 10 din 19 să dăm, indiferent că avem dispoziţii de la primul ministru sau preşedintele partidului. E un drept câştigat de românii din Reghin şi nu cred că e bine să cedăm pentru că sunt mai mari pierderile decât câştigul în rândul celor care au tras în campanie (…) La nivel de CJ Mureş, USL sau PSD dacă se descurcă mai bine obţine vicepreşedinte, negociază, dacă nu, nu. Dar nu înseamnă că dau altceva în schimb la vicepreşedinte la judeţ. Ei (UDMR -n.r.) oricum probabil pot să negocieze cu PD-ul, pot să obţine doi vicepreşedinţi UDMR-ul dacă doreşte, la CJ sau la Primăria Târgu Mureş. Eu asta îmi doresc să fiu acel care mă ştiţi. Hotărât şi chiar pe poziţii de forţă’, a declarat Gliga.
Liderul interimar al PSD Mureş a spus că înţelegerea Uniunii Social Liberale cu UDMR vizează formarea majorităţilor în Consiliul Judeţean Mureş şi Consiliul Local Târgu Mureş şi că el, personal, nu a fost invitat la discuţii. ‘Cu mine nu a discutat domnul Borbely (Laszlo -n.r.), dar asta nu înseamnă că nu suntem deschişi la discuţii. Probabil o să fiu solicitat, cât de curând. Noi am fi bucuroşi să avem vicepreşedinte la CJ, pe Dragoş Popa, şi viceprimar pe Cornel Brişcaru. Avem interdicţie de la Bucureşti să nu negociem cu Alianţa pentru Mureş (care include PDL -n.r.). Pentru că mijloacele cu care s-a luptat în campania electorală, fosta putere cu opoziţia, nu au fost egale, corecte şi cinstite, sunt motive destul de suficiente să nu negociem cu PDL-ul’, a afirmat Gliga.
Acesta a mai spus că a primit interimatul organizaţiei judeţene pentru a întări PSD Mureş în perspectiva alegerilor parlamentare unde îşi propune câştigarea alegerilor în şase colegii.
AGERPRES