”Noul administrator public al municipiului este înainte de toate un om pe care îl caracterizează disciplina! Și sunt convins că disciplina va fi atuul său dar și un factor mobilizator pentru întreg aparatul executiv și pentru buna desfășurare a activităților pe care le va coordona”, a declarat Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș.
În cadrul primei conferințe de presă din cel de-al doilea mandat, primarul Soós Zoltán l-a prezentat în fața opiniei publice pe noul administrator public al Municipiului, în persoana domnului Gombos Csaba, economist specializat în management general, marketing, analiză financiară, investiții și prognoze macroeconomice.
”V-am invitat astăzi pentru a vi-l prezenta pe noul administrator public al orașului. Înainte însă, aș dori să îi aduc mulțumiri domnului Kacso Sandor, cel care a ocupat funcția de administrator public al orașului vreme de 2 ani și care a reușit, într-un timp relativ scurt, să preia o situație dificilă – cea a salubrizării orașului, și să o clarifice, în așa fel încât astăzi, preluarea deșeurilor să nu mai fie o problemă pentru târgumureșeni”, a opinat primarul orașului.
Noul administrator public are experiență în administrația locală, fiind consilier județean în perioada 2008 – 2012 și consilier local în perioada 2012 – 2016.
”Motivul care a stat la baza alegerii domnului Gombos este cel oferit de experiența vastă în management, atât la nivel național, cât și internațional, în afaceri și în managementul proiectelor și reglementărilor dar și cel oferit de administrația publică. De asemenea, am convingerea că domnul Gombos Csaba va aduce o plus valoare administrării orașului, prin expertiza sa organizatorică și managerială”, a precizat Soós Zoltán.
”Am acceptat cu bucurie această provocare! Târgu Mureșul este orașul căruia îi datorez multe! Aici m-am născut, am crescut și am făcut performanță sportivă! Nu văd niciun impediment să putem face împreună și performanță administrativă, mai ales că echipa domnului primar Soós este una, deja stabilă, sudată și care are un scop comun: dezvoltarea orașului! Deja am preluat atribuțiile și sunt la etapa de a mă cunoaște cu echipa din executiv și de a identifica stadiul fiecărui proiect și mai ales soluții pentru fiecare problemă”, a declarat Gombos Csaba.
Contractul de management este valabil pe toată durata mandatului actual al primarului, iar noul administrator va coordona activitatea Administrației Domeniului Public, a Serviciului Public Ecologie Peisagistică și Salubrizare și a Clubului Sportiv Municipal Târgu Mureș.
Serviciul Relații Interne și Internaționale