În condiţiile în care mulţi copii bat – chiar şi la pas – kilometri întregi că să aibă parte de educaţie, într-o comună din Mureş, statul a construit o grădiniţă, unde bate vântul.
La 9 ani de când a fost demarat proiectul, construcţia e gata – dar numai la exterior. Aşa că preşcolarii fac lecţii într-un imobil închiriat. Primăria face acum demersuri să preia clădirea şi să se ocupe de ea.
Lucrările pentru această grădiniţă din Voievodeni au fost demarate în anul 2008, din ordinul Ministerului Educaţiei. Aici ar fi trebuit să înveţe cel puţin 55 de preşcolari din comună. Imobilul a fost însă finalizat doar la exterior.
“E frumos, nu ştiu înăuntru cum arată, păcat că… nu funcţionează”, spune o localnică.
Înăuntru, peisajul se schimbă radical – clădirea pare un depozit părăsit…
“Este 70 la sută gata clădirea, doar interiorul mai urmează să-l amenajăm. Sperăm să reuşim din bani locali pentru că din bani guvernamentali nu s-au mai alocat fonduri” , spune directoarea şcolii.
Autorităţile locale fac acum demersuri în acest sens. “Urmează să trimitem o adresa la Inspectoratul Şcolar că să putem prelua această clădire că după aceea să depunem nişte proiecte pe fonduri europene, să putem termină această lucrare. Cam vreo 7 miliarde ar mai trebui”, afirmă primarul.
Până atunci, grădiniţa funcţionează într-un spaţiu pentru care primăria plăteşte 800 de lei pe luna plus utilităţile. Dacă proiectul va fi dus totuşi la bun sfârşit, în nouă clădire ar putea fi mutaţi şi elevii claselor 1-4, care învaţă acum în şcoală alăturată.
Sursa: Pro TV