Întrebarea care frământă foarte multă lume în aceste zile este “ce vor face elevii?”. Conform sindicaliștilor conducerea fiecărei unități școlare va decide separat ce se va întâmpla, de luni încolo, cu elevii. Fie vor merge la școală unde vor putea face ore cu dascălii care nu participă la grevă, fie vor rămâne în clase sub supraveghere sau li se va transmite să stea acasă. Cel mai probabil părinții vor afla de la învățători sau diriginți, prin canalele lor de comunicare, care va fi situația începând de luni. Inspectorul școlar general din cadrul ISJ Mureș, Sabin Pășcan spune că instituția pe care o conduce și el personal încurajează desfășurarea în bune condiții a activității didactice.
Conform acestuia dascălii trebuie să se afle în incinta școlii chiar dacă sunt în grevă, iar cei care nu participă la protest vor asigura supravegherea elevilor. Elevii care vor fi supravegheați în sălile de clasă pot desfășura activități didactice. Pe timpul grevei generale contractele de muncă ale protestatarilor vor fi suspendate.
Președintele Sindicatului din Educaţie “Spiru Haret”, filiala Mureș, Rezi Maria spune că sindicaliștii sunt pregătiți pentru a intra, de luni 22 mai, în grevă generală. Au fost înființate comitetele de grevă de la nivelul fiecărei unități de învățământ, coordonate de Comitetul Județean de Grevă. Peste 73% din cadrele didactice și personalul nedidactic din școlile mureșene sunt membri de sindicat astfel că procentul celor care vor declanșa greva generală este consistent. Cifra a fost confirmată odată cu greva de avertisment care a avut loc miercuri.
Dragoș Bardoși