Azomureș este încă în expectativă în legătura cu decizia de a reporni unitatea de producție îngrășminte pentru agricultură, în contextul în care prețul gazului natural a scăzut la 53 de euro MWh atât pentru cotațiile spot, cât și pentru contractele cu livrare forward pentru al doilea trimestru din 2023.
Pe de altă parte însă, decizia va ține cont și de faptul că prețul îngrășămintelor chimice este pe un trend descendent. Spre exemplu, potrivit ultimelor date ale Băncii Mondiale, prețul ureei a scăzut la 443,8 euro/tonă în ianuarie, față de 519,4 euro tona în decembrie, 588,8 euro în noiembrie 2022 sau 821 de euro tona în perioada ianuarie-martie 2022.
Cât despre achiziția de gaz, pentru a putea reporni, compania și-ar dori mai întâi să-și acopere necesarul pentru cel puțin trei luni.
„Orice decizie se va lua, va fi pe termen scurt”, spune Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al companiei.