Grupul Milvus Tîrgu Mureș a dat startul la burse! Fii tu următorul bursier MILVUS!

Grupul Milvus Tîrgu Mureș a dat startul la burse! Fii tu următorul bursier MILVUS!

 

Grupul Milvus a dat startul la burse pentru toți pasionații de natură, studenți, masteranzi sau doctoranzi. Astfel, Milvus va susține 3 sau 4 proiecte în valoare maximă de 4.500 de lei, indiferent dacă ele sunt realizate doar de o persoană sau de un grup. Vor fi selectate doar acele propuneri care coincid cu obiectivele generale ale Grupului Milvus! Deci, cei interesați trebui să fie atenți la subiectele cu privire la speciile și animalele periclitate și/sau protejate, ariile protejate și siturile Natura 2000, activități de monitoring.

Data limită pentru depunerea proiectelor este 19 martie 2018 la office@milvus.ro, istvan.komaromi@milvus.ro.

 

Câștigătorii de anul trecut

 

Anul trecut Alina Georgiana Cislariu prin Bursa Milvus a reușit să identifice populații de Ligularia sibirica, specie protejată de Directiva Habitate (Anexele II și IV) în 5 mlaștini mezotrofe din NV României, a evaluat mărimea populației și a înregistrat factorii periclitanți.

Radac Alexandru a derulat un studiu privind identificarea și distribuția unor specii alogene de gărgărițe (Coleoptera: Bruchidae) și ploșnițe (Hemiptera: Heteroptera) alohtone pe teritoriul României. A identificat 78 de puncte de prezență pentru 10 specii alogene noi pentru România, dar și 5 specii noi de heteroptere pentru fauna României (Kleidocerys privignus, Paromius gracilis, Tuponia elegans, Tuponia hyppophaes, Tuponia macedonica).

Mai multe detalii pe www.milvus.ro.

 

Sursa: milvus.ro