Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.
„O altă decizie de interes pentru cetăţeni se referă la simplificarea procedurilor de călătorie la ieşirea din ţară în cazul minorilor. În speţă, se elimină obligativitatea persoanei fizice majore, care însoţeşte minorul la ieşirea din ţară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar. Poliţiştii de frontieră pot verifica situaţia judiciară a însoţitorilor adulţi ai minorilor prin intermediul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar ROCRIS, iar cazierul judiciar poate fi emis astfel pe loc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, după şedinţa Executivului, care s-a desfăşurat la Timişoara.
El a arătat că poliţiştii de frontieră au acces la cele mai recente informaţii cuprinse în certificatul de cazier judiciar al unei persoane.
„Aceeaşi Hotărâre de Guvern reglementează posibilitatea de expediere a paşaportului simplu electronic prin servicii de curierat la orice adresă de pe teritoriul României, cu costurile acoperite de solicitanţi, expedierea în cauză realizându-se în contul sumei plătite cu titlul de contravaloare a paşaportului. Sistemul va fi operaţionalizat de la data asigurării condiţiilor tehnice necesare. Deci, mai avem un pas, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2025”, a mai precizat Mihai Constantin. AGERPRES