Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi alte măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. Actul normativ prevede îngheţarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023
Category: Stirile Punctul