Statul a plătit în perioada aprilie-iunie aproape 108 milioane lei pentru cazarea și masa cetățenilor ucraineni. Din această sumă, 87,3 milioane sunt bani decontați de către persoane fizice care au cazat ucraineni, iar restul, de către persoane juridice, relevă date analizate de Profit.ro.
Cei care încasează bani pentru cazarea ucrainenilor – până la 2.100 de lei pe lună pentru fiecare persoană – nu trebuie să îi declare la ANAF și nici nu au obligații de plată, aspect care a făcut această activitate extrem de atractivă în detrimentul veniturilor clasice din chirii, unde veniturile sunt mai mici și există obligații fiscale. Guvernul nu doar că nu a acordat sprijinul de cazare direct refugiaților, ci acordă chiar și banii de hrană tot celor care îi cazează.
Lider în ce privește sumele decontate de persoane fizice este București-Ilfov – cu 18,4 milioane lei, Constanța – cu 10,6 milioane lei, urmate de Suceava – 6,85 milioane lei, Cluj – 5,61 milioane lei și Sibiu – 4,9 milioane lei.
În județul Mureș, totalul de plăți efectuate de stat la 30 iunie 2022 a fost de 1 368 750 lei, iar pe lună, în aprilie, 69 940 lei, în mai, 664 330 lei, iar în iunie, 634 480 lei.