Guvernul ar putea adopta, vineri, un proiect de hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea”, potrivit agendei Executivului.
Pe agenda şedinţei de guvern se află şi un proiect de hotărâre pentru modificarea art. 11 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Fitosanitare şi a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Alte proiecte de hotărâre prevăd transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Regiei Autonome ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorilor de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Cabinetul va mai discuta două proiecte de hotărâre care se referă la modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa şi altul pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Pavilion de Medicină Operaţională-Politraumă în cazarma 1053 Craiova”. AGERPRES