Guvernul majorează bugetul pentru masa elevilor. S-a aprobat și lista școlilor din Mureș incluse
Lista oficială cu cele 1.427 de școli incluse în programul național „Masă sănătoasă„ în anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 5 ianuarie. Din document reiese că 542.402 de preșcolari și elevi vor primi masa gratuită la școală, cu 27.702 mai mulți decât în 2025.
Alocația zilnică per beneficiar crește de la 15 lei la 16,5 lei începând cu 8 ianuarie, conform Hotărârii de Guvern publicate în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2025. Această majorare se reflectă și în bugetul total alocat programului, care ajunge la 1,531 miliarde de lei pentru 2026, cu 391 de milioane de lei mai mult decât în anul precedent.
Programul național „Masă sănătoasă” constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unei mese calde sau, în cazurile în care aceasta nu poate fi asigurată, a unui pachet alimentar, în limita valorii zilnice de 16,5 lei per beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Suportul alimentar se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar. Ea nu se acordă însă pe perioada vacanțelor sau în zilele declarate prin lege ca zile nelucrătoare.
Lista completă a unităților de învățământ incluse în program, a numărului de beneficiari și a sumelor repartizate pe județe poate fi consultată în anexa ordinului publicat în Monitorul Oficial, care modifică Ordinul nr. 3.352/70/2025 privind aprobarea listei unităților de învățământ preuniversitar incluse în Programul național „Masă sănătoasă” din anul 2025.
Lista școlilor din Mureș:

