Stirile Punctul

Guvernul pregătește ordonanta ca toate primăriile din țară majoreze taxele locale până la finalul anului

Primăriile din toată țara vor trebui să adopte, până cel târziu până la 31 decembrie 2025, hotărârile prin care noile taxe și impozite locale care se vor aplica în anul 2026, arată un proiect de OUG pus recent în dezbatere la Ministerul Finanțelor.

Proiectul pus în transparență de Ministerul de Finanțe mai stabilește faptul că dacă impozitele stabilite de autoritățile locale pentru 2026 sunt mai mici decât cele pe 2025, atunci „directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanţelor publice sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale”.

Calculele făcute deja de primari arată că impozitele pe locuințe se pot majora cu aproape 80%, iar la mașinile care poluează vorbim de o dublare. Pentru a intra în vigoare măsurile mai au nevoie să fie promulgate de șeful statului.

Și cei cu mașini electrice, scutite până acum, vor achita un impozit de 40 de lei, iar la hibride reducerea fiscală se taie la jumătate. Asta pentru că impozitul va lua în calcul și capacitatea cilindrică, dar și normă de poluare.

Tot de la începutul anului viitor, persoanele fizice care își închiriază locuințele pe termen scurt vor avea obligația să dețină casă de marcat și să dea bon fiscal.

Sursa: StirilePROTV