Guvernul ungar menţinere limitarea preţului la carburanţi, însă de joi seara camioanele pot fi alimentate doar la preţurile pieţii – a anunţat joi seara, la Budapesta, ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, în cadrul unei informări guvernamentale extraordinare.
Gergely Gulyás a spus: din cauza războiului din Ucraina, preţurile la energie au crescut vertiginos, astăzi benzina şi motorina costă cu peste 200 de forinţi (0,52 euro) mai mult în multe ţări europene în comparaţie cu Ungaria.
Ministrul a anunţat că guvernul a luat trei hotărâri privind menţinerea limitării preţului carburanţilor, decretul referitor la aceasta a intrat în vigoare joi, la ora 22.
Gergely Gulyás a relatat: potrivit decretului, autovehiculele şi camioanele de peste 7,5 tone şi camioanele cu numere de înmatriculare străine de peste 3,5 tone pot fi alimentate doar la pompele de înaltă presiune, unde motorina se vinde la preţurile pieţii.
Autoturismele şi camioanele ungare sub 7,5 tone pot alimenta în continuare la preţul de 480 de forinţi (1,26 euro) pe litru, la fel şi maşinile agricole, indiferent de tonaj – a adăugat ministrul.
El a explicat creşterea semnificativă a consumului de carburanţi cu “turismul pe benzină”, cu creşterea traficului de tranzit şi cu provocarea panicii. Compania Mol va putea asigura carburanţi la preţuri angro şi în următoarele săptămâni şi luni, dar pentru aceasta este nevoie de reducerea “turismului de benzină” în interes de afaceri sau cu scop speculativ.
Ministrul a anunţat că guvernul va reduce acciza la carburanţi cu 20 de forinţi (0,05 euro), la propunerea distribuitorilor de carburanţi.
Gergely Gulyás a subliniat că s-a cerut, de asemenea, să se ia măsuri împotriva celor care alimentează benzină sau motorină în recipiente improprii pentru depozitare carburanţilor, punând astfel în pericol integritatea fizică a lor şi a altora.
El a indicat că guvernul va decreta oprirea circulaţiei camioanelor pe toată perioada sărbătorii naţionale, începând de vineri, 11 martie, ora 22, până marţi, 15 martie, ora 22.
Zsolt Hernádi, preşedinte şi director general Mol, a declarat că Mol poate acoperi complet consumul de combustibil din Ungaria, rafinăriile funcţionează fără întrerupere, iar aprovizionarea cu petrol a Ungariei este neîntreruptă.
El a afirmat că alimentarea “speculativă” trebuie eliminată. Potrivit spuselor sale, într-o zi obişnuită se vând 5 milioane de litri de carburanţi la benzinării, pe când în ultima zi această cantitate s-a triplat, ajungând la aproape 15 milioane. El a subliniat că rafinăria de la Százhalombatta funcţionează la capacitate maximă, iar Mol dispune de rezerve suficiente.
El a precizat totodată că vânzările de trei ori mai mari “nu mai pot fi gestionate cu mijloace tradiţionale”, nu pentru că nu ar exista carburanţi, ci pentru că logistica Mol nu este pregătită pentru asemenea situaţii. Moltrans Kft. şi subcontractanţii care operează cisternele lucrează 24 de ore pe zi, 280 de şoferi şi peste 120 de autocisterne circulă pe drumuri încontinuu, în timp ce alimentarea cu carburanţi a ţării nu a fost concepută pentru aşa ceva, de aceea intervenţia a devenit necesară pentru a redirecţiona pe consumatori spre locurile unde alimentau până acum.
MTI