Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat, vineri, că se aşteaptă ca Parlamentul să voteze în septembrie legea privind reducerea CAS, iar apoi preşedintele va trebui să o promulge, transmite Mediafax. „Vom reduce şi CAS, cu sau fără voinţa unora. CAS se va reduce la un moment dat şi cred că trebuie toate cântărite foarte bine pentru a nu crea dezechilibre în ceea ce înseamnă bugetul de stat”, a spus Daniel Constantin.
„Legea a fost retrimisă Parlamentului, în Parlament se va vota în luna septembrie, după care o vor retransmite preşedintelui şi preşedintele, conform Constituţiei, nu mai are acest instrument de a o retransmite Parlamentului, va trebui să o promulge”, a adăugat el.
Întrebat dacă reducerea CAS va avea efectul prognozat şi nu va afecta pe termen lung pensiile, pentru că înseamnă contribuţii mai mici, Constantin a răspuns că această măsură va stimula crearea de locuri de muncă şi va mări baza celor care plătesc contribuţii.
„Se măreşte baza celor care plătesc aceste contribuţii pentru că se creează locuri de muncă. Creându-se locuri de muncă, mai mulţi vor contribui la acest fond şi atunci sigur lucrurile merg mult mai bine şi pe termen scurt şi mediu, pentru că atingem obiectivul de a reduce şomajul, dar şi pe termen lung pentru că prin mărirea bazei putem să ajungem la acele fonduri pe care le avem în acest moment”, a spus Constantin.
Preşedintele Traian Băsescu anunţa, miercuri, că solicită Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, „din punct de vedere al oportunităţii”.
Sursa Mediafax
Guvernul va reduce CAS
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.