Guvernul instituie în orașele României Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii unde circulația autovehiculelor deținute de cetățeni și firme ce nu stabilesc anumite baremuri privind noxele vor avea circulația limitată iar, în anumite cazuri, permisă doar după plata unei taxe, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Autovehiculele instituțiilor de apărare, ordine publică și servicii publice sunt exceptate de la prevederile actualei HG. De asemenea, prevederile legii nu se aplică celor ce au domiciliul sau rezidența în respectiva zonă.
Pentru început, nerespectarea prevederii din zonele speciale se va pedepsi cu amendă contravențională – 300 de lei la prima abatere, care, dacă nu este plătită în termen, atrage penalități de 500 lei pe zi.
Iată cele mai importante articole din viitoarea lege ce limitează mobilitatea deținătorilor de autovehicule neconforme cu standardele de emisii:
„Articolul 3
(1) ZNSE sunt inițiate, delimitate și gestionate de către autoritățile administrației publice locale.
(2) Anterior instituirii ZNSE, pentru a garanta o abordare nediscriminatorie, autoritățile administrației publice locale au obligația efectuării următoarelor măsuri compensatorii pentru asigurarea accesului liber al tuturor cetățenilor în toate zonele urbane:
a. asigurarea serviciului de transport public local de călători în interiorul ZNSE;
b. asigurarea infrastructurii pentru mobilitatea activă.
Articolul 4
(1) ZNSE pot fi de două tipuri:
a) ZNSE pentru care se stabilesc tarife de acces pentru autovehicule, în funcție de clasele de autovehicule specificate la art. 8 alin. (2), caz în care autoritatea administrației publice locale care instituie aceste ZNSE trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul ZNSE, precum și platformă online unde se poate achita tariful de acces;
b) ZNSE pentru care se stabilesc reguli care limitează accesul autovehiculelor în funcție de clasele de autovehicule specificate la art. 8, alin. (2), în care autoritatea administrației publice locale care instituie aceste zone trebuie să asigure controlul accesului în aceste zone.
(2) Pentru ambele tipuri de ZNSE se asigură o abordare bazată pe monitorizare video.
Articolul 5
În interiorul perimetrului ZNSE este permis accesul doar pentru autovehiculele care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:
a) respectă standardele de emisii ale zonei, conform regulamentului local de acces aprobat de către consiliul local sau Consiliul General al Municipiului București, după caz;
b) achită tariful de acces aferent, dacă ZNSE se încadrează în categoria a) de la art. 4;
c) aparțin persoanelor cu dizabilități dacă fac dovada prin documente justificatoare;
d) sunt exceptate conform legislației în vigoare sau conform regulamentului local de acces în ZNSE.”.
Scopul instituirii ZNSE este, potrivit fundamentării ministerului, de a limita circulația autovehiculelor poluante într-un perimetru definit și în anumite intervale orare, după caz, prin decizia autorităților administrației publice locale.
În vederea instituirii ZNSE, se utilizează următoarele clase de autovehicule din categoriile M și N, astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) lit. (a) – (b) din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE, stabilite în funcție de norma de poluare și de tipul de combustibil:
a) clasa 1- vehicule cu norma de poluare EURO 3/III pe motorină și normele de poluare Euro 2/II, Euro 1/I și non euro;
b) clasa 2 – vehicule cu norma de poluare EURO 4/IV pe motorină și norma de poluare EURO 3/III pe benzină, GPL, GNC și GNL;
c) clasa 3 – vehicule cu norma de poluare EURO 5/V/EEV pe motorină și norma de poluare EURO 4/IV pe benzină GPL, GNC și GNL;
d) clasa 4 – vehicule cu norma de poluare EURO 6/VI pe motorină și norma de poluare EURO 5/V/EEV pe benzină, GPL, GNC și GNL;
e) clasa 5 – vehicule cu norma de poluare EURO 6/VI pe benzină, GPL, GNC și GNL;
f) clasa verde – vehicule pur electrice, vehicule cu pilă de combustie cu hidrogen.