Ședința ordinară de consiliu local, convocată pe joi, 28 noiembrie, în urma unor lungi discuții și amendamente, după trei ore și jumătate în care a fost inclusă și o pauză de zece minute, președinta de ședință, dr. Theodora Benedek a putut anunța: Avem buget! Cu alte cuvinte s-a votat punctul 1 din ordinea de zi. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al Unităţii Administrativ Teritoriale – Municipiul Târgu Mureş pe anul 2019. ”În prima ședință a Consiliului Local pe care am prezidat-o, astăzi a fost votată rectificarea bugetului Târgu Mureșului, după trei încercări eșuate. Am inițiat, ca singur consilier local al Partidului Național Liberal, un amendament care aduce mai aproape construcția unui nou Spital Municipal în Târgu Mureș. Așa cum am spus și de la prezidiul Consiliului Local, de anul viitor, când PNL va prelua conducerea Primăriei, în Târgu Mureș vor începe demersurile pentru construcția unui nou spital.”, a menționat Theodora Benedek pe pagina sa de socializare.
Bloc de 16 etaje
Antreprenorul Akos Mora a vorbit despre greutățile pe care le întâmpină în realizarea investiției din piața Gării. Un proiect de cinci milioane de euro, după parcurgerea tuturor etapelor tehnice după 2 ani și jumătate încă stagnează. 120 de petiții împotriva investiției ar fi fost semnate în necunoștință de cauză, a explicat Mora. De reținut că terenul pe care se va ridica blocul de 16 etaje este în proprietate privată, iar blocul va fi primul din oraș care avea parcare subterană de mare capacitate.
Monumentul Eroilor Revoluției
Reprezentantul revoluționarilor din orașul martir Târgu Mureș, dl. Ganea a ridicat din nou problema monumentului eroilor Revoluției din decembrie 1989 din centrul orașului. ”Tinerii care trec pe lângă el nu știu ce reprezintă”. La trei decenii de la evenimentele din decembrie, în cadrul ședinței s-au votat 20 de mii de lei pentru reabilitarea monumentului și a montării unor plăcuțe bilingve.
Mobilitatea Urbană
Reprezentantul Fundației Comunitare Mureș, Ungvari Zsolt a vorbit despre utilitatea dezbaterilor comune despre Mobilitatea Urbană de Durată, la care să participe și consilierii locali, așa cum s-a întâmplat la ultima lor ședință. Cu această ocazie a fost lansată invitația la următorul eveniment ce va avea loc în 11 decembrie, ora 17. Vor fi discutate probleme legate de mobilitate urbană, de parcare. Proiectul de mobilitate urbană având 600 de pagini, e mai ușor de dezbătut în cadrul acestor întâlniri, a susținut Ungvari.