Hai la Teatrul Studio să vezi ce au pregătit pentru mureșeni studenții de la UAT

Hai la Teatrul Studio să vezi ce au pregătit pentru mureșeni studenții de la UAT

În luna ianuarie, la Teatrul Studio din Tîrgu Mureș se vor desfășura două spectacole pregătite de studenții și profesorii de aici. Astfel, în data de 17 ianuarie 2018, ora 19:00, pe scenă se va juca spectacolul „ULTIMA DUBLĂ”, de Ghenadi Mamlin. Ultima dublă este cel mai nou spectacol al studenților anului II – Masterat – Arta Actorului. Povestea dintre regizor și actor nu se termină niciodată și întotdeauna este una tumultoasă și foarte interesantă. Cine pe cine conduce către rezultatul final, care e spectacolul, sau în alte cazuri, filmul. Dar când e vorba de un regizor și o actriță, lucrurile devin și mai complicate. Vă invităm să vedeți de ce și care e deznodământul.

Cu Cătălina Mihăilă și Rareș Porca; scenografia: Huszár Katalin; regia: Marius Oltean. Bilet: 10 RON (întreg), 5 RON (elevi,studenți și pensionari); Rezervări: rezervari@teatrulstudio.ro sau www.teatrulstudio.ro

Despre fericirea conjugală

Un alt spectacol care se va desfășura pe Scena teatrului Studio este Mede/Ea sau Despre fericirea conjugală, de Roxana Marian, în data de 19 ianuarie 2018, de la ora 19:00.  Medeea Fericirea sclipește mare în fundal, un cor de opt femei frumoase, imagini ale femeii ideale, sexy și încrezătoare, copilăroase și fatale, întruchiparea cuvântului luminos din fundal, ne prezintă propria versiune „glossy” despre fericire și încheie cu un îndemn feminist, în loc de „we can do it!”, ne spun pe șleau că „it” e chiar „fericirea”, abstractă dar atotcuprinzătoare, pe care trebuie s-o caute cu orice preț, pentru că au “acest drept, această datorie”.

Medeea modernă, multiplicată, e la fel de condamnat ca cea rămasă în inconștientul colectiv prin tragedia antică sau mai ușor de înțeles odată cu adăugarea unui filtru feminist, a schimbat feminismul viziunea asupra iubirii și asupra rolului asumat de femei în iubire, sau lucrurile au rămas în esență la fel de mii de ani? Iată întrebările incomode pe care le pune spectacolul, și care pot naște răspunsuri surprinzătoare în noi, spectatorii. O invitație la sinceritate.

Biletele se pot procura de la casieria Teatrului STUDIO în fiecare marți între orele 14:00 – 18:00  sau cu o oră înainte de începerea fiecărui spectacol.

Sursa: Teatrul Studio